Acasă » Stiri » Turneu Extraordinar – Pianul Călător în Sala Teatrelli

Turneu Extraordinar – Pianul Călător în Sala Teatrelli

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, găzduiește în Sala Teatrelli din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, recitalul “Pianul Călător”, în cadrul unui Turneu Extraordinar la nivel național. Evenimentul va avea loc vineri, 4 mai, de la ora 19:00.

Pianistul Horia Mihail pleacă la drum în perioada 9 aprilie – 8 mai, susţinând 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul Călător se află la cea de-a opta ediţie și marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre semnate de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

În 1846, prolificul compozitor și pianist Franz Liszt străbătea Muntenia, Moldova și Transilvania, viitoarea Românie de astăzi, alături de pianul său. Concertele sale erau susținute atunci în fața unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare și au fost primite de public cu entuziasm. Însăşi sosirea lui Liszt în oraşe precum Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi sau Bucureşti a reprezentat un eveniment în sine.

Începând din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară, însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. În prezent, pianele călătoare sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung, trecând prin multe oraşe, uneori fără să se oprească mai mult de o seară. Conceptul este inspirat pornind de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii.

Povestea Pianului Călător a ajuns în 2018, anul Centenarului României și va fi prezentat sub forma de „Best of”, un turneu în care Horia Mihail şi prietenul său, Pianul Călător, ne invită să ascultăm sau să reascultăm celebra Sonata “Alla turca” de Mozart, inclusă în turneul 100% Mozart din 2014, sau celebra “Sonata lunii” de Beethoven, din turneul anului 2013 – dar şi o lucrare pe care nu a mai prezentat-o în acest context, “Kinderszenen” de Schumann. În final, surpriza vine cu “Rapsodia Română nr. 1”, în transcripţia pentru pian a lui George Enescu.

Bilete: https://www.bilete.ro/concert-horia-mihail-pianul-calator/

Turneu

Luni, 9 aprilie, ora 19  – Arad – Teatrul Ioan Slavici

Marţi, 10 Aprilie, ora 19   – Oradea – Sala Filarmonicii

Miercuri, 11 Aprilie, ora 19   – Alba Iulia – Casa de Cultură

Joi 12 Aprilie, ora 19   – Deva – Sala Pro Arte

Vineri, 13 Aprilie, ora 19   – Sf. Gheorghe – Centrul de cultura Arcus

Duminica, 15 aprilie, ora 19   – Brașov – Sala Patria

 

Miercuri, 18 Aprilie, ora 19   – Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu

Joi, 19 Aprilie, ora 19   – Roman – Casa de cultură

Vineri, 20 Aprilie, ora 19   – Suceava – Teatrul Matei Visniec

Sâmbătă, 21 Aprilie, ora 19   – Tecuci – Ateneu

Duminică, 22 Aprilie, ora 19   – Slatina – Centrul Cultural Eugen Ionescu

Miercuri, 25 Aprilie, ora 19   – București – Sala Radio

 

Joi, 26 Aprilie, ora 19   – Caracal – Teatrul Național

Vineri, 27 Aprilie, ora 19   – Pitești – Centrul Multifuncțional

Sâmbătă, 28 Aprilie, ora 18   – Timisoara – Sala Capitol

Joi, 3 mai, ora 19   – Tulcea – Teatrul Jean Bart

Vineri, 4 Mai, ora 19   – București – Teatrelli

Marţi, 8 mai, ora 19   – Bistrita – Sinagoga

 

Program muzical

  1. Mozart: Sonata nr. 11 în la major, KV 331/300i – alla turca
  2. Beethoven: Sonata nr. 14, op. 27 nr. 2 în do diez minor – Sonata lunii
  3. Schumann: Kinderszenen, op. 15
  4. Enescu: Rapsodia I (prelucrare G. Enescu)

 

Amănunte pe www.pianulcalator.ro

 

 

 

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734905038.4875 s