Acasă » Stiri » România prezentă la Carnavalul de la Veneția cu expoziția „Zestrea”

România prezentă la Carnavalul de la Veneția cu expoziția „Zestrea”

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, în colaborare cu Institutul Cultural Român și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează în perioada 18 – 28 februarie 2017 o serie de manifestări culturale, în cadrul programului oficial al Carnavalului de la Veneția, cel mai spectaculos carnaval al Europei, care se desfășoară în perioada 11 – 28 februarie.

Expoziția de costum și fotografie „Zestrea”|

Expoziţia de costum și fotografie „Zestrea”, semnată de artistul plastic şi designerul Liliana Țuroiu, va fi găzduită în perioada 18 – 28 februarie 2017 de Ateneo Veneto, iar vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 18 februarie, ora 15:00, fiind urmat de o sesiune de autografe. Expoziţia va aduce în atenţia publicului 25 de exponate, piese vestimentare tradiționale românești care reprezintă surse de inspiraţie pentru broderii moderne, utilizate în creaţii vestimentare contemporane, ce îmbină măiestria materialelor preţioase, precum dantelă, catifea şi mătase metalizată, cu cea a broderiilor elaborate, de inspiraţie românească.

„Zestrea by Liliana Ţuroiu” este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional și intercultural, care se adresează tuturor celor preocupaţi de tradiţie, cultură şi modă. Colecţia „Zestrea” şi albumul de artă şi costum cu același nume au fost expuse în anul 2016 în 8 capitale europene.

Invitații la expoziția de la Ateneo Veneto – oficialități, personalități din lumea culturii și a artelor, parteneri culturali, reprezentanți ai presei, fashion editori, iubitori ai muzicii si tradiţiilor românești, publicul larg – vor putea admira ținutele prestigioasei colecţii „Zestrea” și fotografiile albumului de artă, realizate la Castelul Bran și vor viziona un film de prezentare a colecției.

 

Program artistic –  Grupul de tulnicărese „MOAȚELE”  din Câmpeni, Alba

În ziua de 18 februarie 2017, grupul de tulnicărese „MOAȚELE” din Câmpeni – Alba va susține un program artistic deosebit, în Piața San Marco, pe o scenă unde arta și tradiția devin principalele atracții ale Carnavalului.  Tulnicul este un instrument muzical străvechi, care face parte din zestrea culturală a poporului român, un adevarat simbol al Țării Moților, fiind folosit ca mijloc de comunicare și instrument pentru interpretarea cântecelor încă de pe vremea dacilor și conform unor istorici, chiar de mai demult.

Pe 19 februarie, tulnicăresele „MOAȚELE” din Câmpeni vor fi prezente la defilarea participanților la Carnaval, care precede mult așteptatul moment al zilei din Piața San Marco, zborul îngerului  – Il Volo dell’Angelo, o rememorare a unei vechi tradiții venețiene.

Evenimentul contribuie la creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti, sporirea gradului de conștientizare a rolului artiştilor consacraţi în domeniul cultural naţional şi internaţional, susţinerea parteneriatului dintre operatorii culturali români şi străini, pe de o parte, şi organizațiile culturale internaţionale, pe de altă parte. Carnavalul de la Veneția constituie o excelentă oportunitate de a promova cultura românească și, deopotrivă, un mediu optim de a stabili relații directe între partenerii culturali români şi străini.

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1735194781.5731 s