Acasă » Stiri » Rezultate – Campania “Daruiește, fii mai bun! Și tu poti fi Moș Crăciun”

Rezultate – Campania “Daruiește, fii mai bun! Și tu poti fi Moș Crăciun”

creart  se implică activ în susținerea cauzelor sociale, aceasta fiind o preocupare constantă a instituției. Bucharest Christmas Market, târgul oficial de Crăciun al Bucureștiului, a avut și în anul 2014 o importantă componentă socială, campania umanitară „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”. Astfel, vizitatorii au putut face donații de cărți și jucării pentru copiii defavorizați la Casa lui Moș Crăciun din Piața Universității.

Campania “Daruiește, fii mai bun! Și tu poti fi Moș Crăciun” organizată de Primaria Municipiului București prin creart, s-a desfășurat la ediția din 2014 în parteneriat cu Asociația SOS Satele Copiilor România. Municipalitatea a pus la dispoziția Asociației SOS Satele Copiilor o căsuță la târgul de la Universitate, unde vizitatorii au putut sprijini SOS Satele Copiilor România să ofere celor 240 de copii o familie unde aceștia cresc, se dezvoltă și se bucură de clipele frumoase ale copilariei.

Astfel, Municipalitatea, împreună cu partenerii săi, a editat o carte cu povești pentru copii, “Vrajă, vis, Valentina și-un dichis”, care a putut fi achiziționată de la căsuța SOS Satele Copiilor România din cadrul târgului. 738 de cărți au fost vândute în timpul târgului și 18.450 lei au fost încasați din vânzarea cărții de povești. Cărțile au fost achiziționate atât de persoane fizice, cât și de către angajați din companiile care ne susțin. Cărțile rămase vor fi vândute pe parcursul anului 2015.

BCM 2014 Ninsoare - Foto Aurel Virlan - FullHD-BCMs 29Tot la căsuța SOS a fost amplasat “un brăduț al dorințelor” împodobit cu steluțe în care copiii i-au scris lui Moș Crăciun cei își doresc. Vizitatorii care au vrut să se implice au putut alege o steluță din brad și face o donație în beneficiul copiilor defavorizați din România. Au fost donați 3.820 lei pentru „Împlinirea unui vis de sărbători”, iar brăduțul cu dorințe a fost plin de inimioare la finalul campaniei. Copiii, împreună cu părinții lor au făcut donații la căsuța SOS Satele Copiilor România.

Nu în ultimul rând, tinerii din SOS Satele Copiilor România au fost răsfățați cu bucatele tradiționale donate de unul dintre expozanții de la târg. De masa îmbelșugată s-au bucurat toți cei 30 de tineri din București aflați în îngrijirea organizației SOS Satele Copiilor România.

Pe 20 decembrie 2014, corul de copii al SOS Satele Copiilor Hemeius a fost invitat să urce pe scena târgului. Copiii au interpretat colinde în stil pop-disco, compuse special pentru ei de domnul profesor coordonator al corului. Toți cei prezenți la târg au dansat și au cântat împreună cu ei.

BCM-2014 12-13 1 FotoAurelVirlan  -  FullHDws 8La Căsuța lui Moș Crăciun, bucureștenii generoși au donat jucării și jocuri pentru diferite vârste, fiind colectați 25 de saci. Jucăriile și-au găsit imediat beneficiari printre cei 1.000 de copii beneficiari ai organizației. De asemenea, cei 1.000 de copii susținuți anul de SOS Satele Copiilor România au primit de Moș Nicolae croissante delicioase de la 7DAYS.

Din fondurile strânse în cadrul târgului de Crăciun, toți cei 240 de copii și tineri aflați în îngrijire de tip familial în București, Cisnădie și Hemeiuș au primit daruri de la Moș Crăciun.

Vă mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat și sperăm să ne putem bucura și la ediția din 2015 a BCM de ajutorul vostru pentru a împlini alte visuri și pentru a-i face fericiți pe niște copii minunați!

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734941030.239 s