Acasă » Stiri » PROGRAM luna mai @creart

PROGRAM luna mai @creart

Art Debate – Art Safari // BB8 // RDW
3 mai, ora 19:00, la Sala Teatrelli (Piața Al. Lahovari nr. 7)
Facebook Event: 
https://tinyurl.com/yatulfh9

Luna mai aduce în capitală cele mai importante evenimente dedicate artelor vizuale și design-ului: Art Safari, Bienala Internațională de Artă Contemporană București și Romanian Design Week. Pe 3 mai, de la ora 19:00, vă așteptăm în Sala Teatrelli, la o dezbatere care îi reunește pe oamenii din spatele cortinei, respectiv directorii celor trei evenimente, alături de curatori și artiști implicați în edițiile din 2018. Intrarea este liberă.
Rezervări la casa de bilete creart: 0735560692

***
Expoziția „Arhitectura Centenarului”
4 – 18 mai 2018, în pasajul stației de metrou Universitate
Vernisaj:  4 mai 2018, ora 18:00
Detalii: https://tinyurl.com/y6w7vrxs

Vineri, 4 mai 2018, ora 18:00, vă invităm în pasajul stației de metrou Universitate la  vernisajul expoziției „Arhitectura Centenarului”. În cadrul evenimentului, care aduce în atenția publicului 50 de panouri ilustrate și 10 interviuri cu personalități române, sunt prezentate imagini ale unor clădiri de patrimoniu din București și din țară, însoțite de informații despre relația dintre aceste clădiri și personalități ale culturii noastre naționale.

Protagoniștii celor 10 interviuri sunt acad. Răzvan Theodorescu – vicepreşedinte al Academiei Române, Radu Boroianu, realizatorul TV Radu George Serafim, conf. univ. dr.  Florentina Niţu – decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu, prof. univ. dr. Augustin Ioan, istoricul Virgil – Ştefan Niţulescu, istoricul Filip – Lucian Iorga, istoricul Emanuel Bădescu și ing. dipl. Octavian Udrişte.
Intrarea este liberă.

***
Răcnetul Carpaților
Festival de muzică, tradiție românească și cultură urbană

4 – 6 mai, Romexpo – Pavilion B1
Facebook Event: https://tinyurl.com/ycrboggp
Detalii: https://tinyurl.com/y9z6wufl

În weekendul 4 – 6 mai 2018, ne dăm întâlnire la Răcnetul Carpaților, un eveniment muzical – cultural urban care își propune, în anul Centenarului Marii Uniri, să aducă tinerii înspre cultura și valorile românești, printr-un mijloc plăcut și înțeles de ei, muzica hip-hop. La Romexpo – Pavilion B1, publicul va experimenta un concept muzical-cultural unic în România, în care, alături de cele mai renumite nume ale hip-hopului românesc, va exista un mix de exprimări artistice din genuri aparent opuse, greu de intersectat: hip-hop, poezie, cântec, folclor. Un spectacol unic prin sunet, lumini, scenografie. Intrarea este liberă.

***
Expoziția „Arhitectură și Regalitate” la Roma
10 mai – 06 iunie 2018, Galeria Academiei di Romania
Vernisaj: 10 mai 2018, ora 18:00, cu ocazia Zilei Regalității
Detalii: https://tinyurl.com/ycdcyxp4 

În parteneriat cu Institutul Cultural Român, prin Academia di Romania de la Roma, organizăm expoziția „Arhitectură și Regalitate”, la Galeria Academiei di Romania, în perioada 10 mai – 06 iunie 2018.  „Arhitectură și Regalitate” este semnată de acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, prof. dr. arh. Augustin Ioan, prof. dr. arh. Marius Marcu-Lapadat, curator – Ionel Stoicescu și se desfășoară sub Auspiciile Familiei Regale a României. Expoziția este însoțită de filmul documentar „Reședințe ale Regalității Române” (subiect și scenariu acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu).
Intrarea este liberă.

***
Expoziția ”Postponed Tomorrow” – Cătălin Burcea
10 mai – 8 iunie 2018
Vernisaj: 10 mai 2018, ora19:00
Galeria creart, Piața Al. Lahovari nr. 7
Facebook event: https://bit.ly/2w08fp0

Postponed Tomorrow” vorbește în primul rând despre Impas. Despre incapacitatea de a lua cea mai potrivită decizie într-un moment critic. Mă refer la apariția unui blocaj care rezultă, în mod paradoxal, nu din cauza vreunui handicap de ordin fizic sau intelectual ci dintr-un „prea plin” de posibile. A comunica este vital, însă într-un context social „plin de comunicare” zgomotul generat de acesta anulează orice efect al comunicării. Prin urmare, a alege un mesaj simplu, clar, puternic și eficient devine o treabă din ce în ce mai complicată. A nu ști ce să alegi mai întâi și mai repede, să spui pentru că toate lucrurile „importante” sunt la fel de importante, a fi obligat să alegi un singur lucru de zis tocmai ca mesajul să poată produce efecte, creează un fel de „paralizie” egală cu nonacțiunea. Această incapacitate de a decide corect în regim de urgență este rezultatul unui cumul de factori tipic umani: amânări, îndoieli, vulnerabilități, temeri diverse, dar, mai ales, teama de a nu greși…” (Cătălin Burcea)
Intrarea este liberă.

***

ART SAFARI

11 – 20 mai 2018, Piața George Enescu
Facebook event: https://bit.ly/2rfaJKM

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, este partenerul principal al celei de-a V-a ediții a Pavilionului de Artă București – Art Safari 2018, organizat în perioada 11 – 20 mai 2018, în Piața George Enescu. Art Safari este un eveniment cultural unic ca structură, concept și amploare în România, care reunește o Expoziție Centrală curatoriată de către un expert internațional și o zonă în care sunt invitate să expună cele mai importante galerii de artă contemporană și modernă românească și internațională.

***
Etnorama – Festivalul Etniilor 2018
18-20 mai 2018, 10:00 – 23:00, Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) – intrarea Charles de Gaulle
Facebook event: https://tinyurl.com/yb6bvxbt

În weekendul 18 – 20 mai vă așteptăm în Parcul Herăstrău, la cea de-a patra ediție a Festivalului Etniilor – ETNORAMA. Festivalul reunește unele dintre cele mai îndrăgile trupe autohtone și din străinătate, care vor aduce în centrul atenției ritmurile autentice și dansurile specifice comunităților etnice din România, un târg și expoziții cu obiecte și meșteșuguri ale etniilor din România sau Caravana Meșteșugurilor. Intrarea este liberă.

***
Sala Teatrelli: theatre, music and more
Piața Al. Lahovari nr. 7
PROGRAM luna mai: https://www.creart.ro/evenimente/

 

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734935444.2175 s