Acasă » Noutati » Program artistic / Străzi deschise weekend 10 | 16-17 iulie 2022

Program artistic / Străzi deschise weekend 10 | 16-17 iulie 2022

 Weekendul 16-17 iulie la Străzi deschise:

Plimbări urbane cu evenimente artistice pe Calea Victoriei,

şoseaua Kiseleff şi strada Alexandru Constantinescu


Mijlocul verii se sărbătoreşte în Bucureşti cu un nou weekend pietonal la „Străzi deschise”. De la parada căţeilor, la paradă de modă pe biciclete, teatru, ateliere şi muzică, weekendul 16-17 iulie 2022 la „Străzi deschise” se anunţă a fi unul plin de evenimente pe traseele pietonale de pe Calea Victoriei, şoseaua Kiseleff şi, în premieră, pe strada Alexandru Constantinescu din sectorul 1.


Inspirat de modelul şi succesul proiectelor pietonale din marile oraşe ale lumii, „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” îşi propune să reconecteze locuitorii Capitalei la spaţiul public prin instaurarea temporară a unor trasee pietonale de weekend în zone circulate din oraş, în perioada aprilie-octombrie 2022. Astfel, pe tot parcursul sezonului cald în Bucureşti, „Străzi deschise” transformă bulevarde importante din centru şi din cartierele oraşului în locuri de relaxare pentru locuitori. Pentru a ajunge la cât mai mulţi locuitori ai Bucureştiului, „Străzi deschise” se desfăşoară alternativ în mai multe puncte din Bucureşti şi propune bucureştenilor o gamă diversă de evenimente artistice şi recreative pe traseele pietonale de weekend.


Evenimentul este organizat de Primăria Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, PROEDUS – Centrul  de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali. Programul artistic şi recreativ este realizat în parteneriat cu instituţiile culturale din Bucureşti, precum şi artişti şi companii din sectorul creativ local.


Actualizare restricţii de trafic

Începând cu weekendul 2-3 iulie 2022, în weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise”, traficul pe Calea Victoriei și Șoseaua Kiseleff se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00.


Zone pietonale / Străzi deschise 16-17 iulie 2022:

 

Pe parcursul celui de-al zecelea weekend „Străzi deschise”, vor fi instaurate trei trasee pietonale, între orele 09:00 şi 22:00:

  • Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei;
  • Șoseaua Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și str. Monetăriei;
  • Strada Alexandru Constantinescu între Piaţa Domenii şi str. Căpitan Nicolae Grossu.

 

Program artistic / Străzi deschise 16-17 iulie 2022

 

În weekendul 16-17 iulie, „Străzi deschise” transformă Calea Victoriei, bulevardul Kiseleff şi strada Alexandru Constantinescu în locuri de joacă, de plimbare şi în scene de teatru în aer liber.

 

Din seria evenimentelor de pe Calea Victoriei, instalaţia participativă de pe faţada magazinului Muzica invită din nou trecătorii să contribuie cu mesaje pentru Bucureşti. Iar nelipsitul maraton al teatrului de păpuşi adus de Teatrul de Animaţie Ţăndărică se prelungeşte în acest weekend la trei ore de distracţie şi voie bună în faţa Muzeului Naţional de Artă al României. Pentru prima dată la „Străzi deschise”, grupul de artişti meşteşugari Romartizana susţin, în ambele zile de weekend, ateliere şi demonstraţii de sculptură şi pictură pentru copii şi adulţi în zona magazinului Victoria. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor readuce pe Calea Victoriei „Parada căţeilor” sâmbătă, 16 iulie, de la ora 17.00. Ofertele educaţionale ale universităţilor din Bucureşti pot fi consultate la standurile pregătite de PROEDUS în faţa MNAR.

 

Tot în weekendul 16-17 iulie sunt prezentate două dintre proiectele câştigătoare ale Apelului deschis „Străzi deschise”„The Dandy Run” şi „Orchestra Maestrului Hiran”.

 

Primul evenimeniment de modă pe două roţi din Bucureşti – „The Dandy Run” se întâmplă în acest weekend, pe Calea Victoriei. O plimbare urbană cu bicicleta în cele mai cool ţinute, „The Dandy Run” a ajuns la cea de-a 12-a ediţie şi invită bucureştenii sâmbătă, 16 iulie, să pedaleze cu stil pe bulevardele oraşului în cele mai prezentabile costume şi fuste de cycling. Punctul de întâlnire pentru cei care vor să participe în acest an la „Dandy Run” este Palatul CEC, unde sunt aşteptaţi sâmbătă, 16 iulie, la ora 20.00. Parada „The Dandy Run” începe de la ora 20.15 şi urmează pista de biciclete pe traseul Palatul CEC – Calea Victoriei – Şoseaua Kiseleff. La finalul călătoriei pe două roţi, vor fi premiaţi „Cel mai bine îmbrăcat domn°, „Cea mai bine îmbrăcată doamnă” şi „Cea mai frumoasă bicicletă vintage”. Detalii aici.

 

Duminică, 17 iulie, „Orchestra Maestrului Hiram” aduce muzica de salon în plină stradă cu un concert pe Calea Victoriei, în zona bisericii Kretzulescu. Piesele cafe-concert şi de operetă, adaptate orchestrei de salon vor acompania momente de balet.

 

A doua zonă pietonală a weekendului, şoseaua Kiseleff este activată cu locuri de joacă şi mişcare pregătite de PROEDUS, iar sâmbătă, 16 iulie, Retromobil Club prezintă în zona Casa Doina expoziţia de maşini de epocă „Franţuzoaicele oraşului”.

 

Pentru prima dată în proiectul „Străzi deschise”, strada Alexandru Constantinescu din sectorul 1 devine pietonală şi este animată de numere de circ prezentate de Circul Metropolitan Bucureşti, activităţi sportive organizate de PROEDUS şi de numere de magie susţinute de un alt câştigător al Apelului deschis, Andrei Magus.

 


Programul complet al weekendului 16-17 iulie 2022 „Străzi deschise” este disponibil pe pmb.ro, arcub.ro, creart.ro, proedus.ro.


 

Informații utile

 

În perioada 16-17 iulie 2022, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, pe strada George Enescu, strada Ştirbei Vodă, Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Rutele alternative de transport sunt disponibile pe:

https://tpbi.ro/sapte-linii-de-autobuz-modificate-in-zilele-de-weekend-din-perioada-30-aprilie-16-octombrie-pentru-desfasurarea-evenimentului-strazi-deschise/

 

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.


 

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734957483.7811 s