Vineri, 13 decembrie 2019, ora 18:00,
Moș Crăciun sosește la Târgul de Crăciun București!
- Gașca Zurli, concerte și spectacol de acrobații, teatru, muzică și dans
Moș Crăciun sosește vineri seara, pe 13 decembrie, la Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, organizat de Primăria Capitalei, prin Creart, iar copiii îl pot vizita la căsuța sa din piață până în seara de Ajun.
Ora 18:00 este ora magică la care Moșul ajunge în oraș cu celebrul camion roșu Coca-Cola, care va rămâne timp de două zile pe Bulevardul Libertății.
În așteptarea Moșului, între orele 17:00 – 17:50, copiii au parte de spectacolul de acrobații, teatru, muzică și dans ,,Regatul Cascadelor”, iar de la ora 18.05 pe scenă vor preforma Gașca Zurli, Alina Sorescu şi „Picii lu’ Soreasca”, Jo & Band și Randi.
Moș Crăciun își dorește să stea de vorbă cu cât mai mulți copii, ca să afle de la aceștia ce dorințe și-au trecut pe lista de Crăciun. De aceea, în fiecare zi între 13 și 24 decembrie, Moș Crăciun îi va aștepta în căsuța sa din Târg, între orele 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00, în restul timpului fiind ocupat cu organizarea spiridușilor la Atelierul de Jucării.
Casa Moșului este deschisă și de la 15.00 la 16.30, iar cei care-i trec pragul pot lăsa lista de dorințe la cutia de scrisori din casă.
În camionul lui Moș Crăciun, în zilele de 13, 14 și 15 decembrie, între orele 17:00 – 22:00, într-un decor de poveste, vizitatorii pot deveni ajutoarele lui Moș Crăciun: ei construiesc o jucărie într-o aplicație Virtual Reality, iar pentru fiecare jucărie creată, Coca-Cola donează una în viața reală. Cei prezenți pot pleca acasă cu o amintire de la Insta Corner.
Târgul de Crăciun București găzduiește, până pe 20 decembrie, campania umanitară „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”.
Oricine poate dona cărți și/sau jucării în cufărul de la intrarea în Casa Moșului, aducând bucurie unor copii nevoiași. Cadourile vor fi distribuite înainte de Crăciun, prin intermediul Asociației Sfântul Arhidiacon Ștefan – Ghencea, partener în derularea campaniei umanitare.
______________________________________
Pagină de Facebook: www.facebook.com/BucharestChristmasMarket
Event: www.facebook.com/events/730075364127436
__
Partener: Compania Națională ,,Aeroporturi București”
Parteneri media: Magic FM // TVR 1 // România TV
Sponsor: Coca-Cola