Acasă » Stiri » La Zilele Bucureștiului cișmige555ti, prive555ti și dănțuie555ti alături de creart!

La Zilele Bucureștiului cișmige555ti, prive555ti și dănțuie555ti alături de creart!

În perioada 19 – 21 septembrie 2014, Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, participă la marea sărbătoare a orașului, „București 555”, oferindu-le locuitorilor săi și turiștilor un program diversificat, ce se află în ton cu trăsăturile definitorii ale capitalei noastre dinamice, pline de viață, colorate și, nu în ultimul rând, cu o istorie bogată.

Zilele Bucureștiului” este un eveniment cu intrare liberă, un festival complet ce se adresează tuturor categoriilor de vârstă prin diverse activități culturale, educative și recreative.

Timp de trei zile, vom reconstitui atmosfera Bucureștiului de altădată, a „Micului Paris”, printr-o serie de manifestări ce se încadrează în evenimentul de sărbătorire a atestării documentare a capitalei, „București 555”.

Parcul Cișmigiu se va transforma, astfel, într-unul dintre cele mai atractive spaţii din cadrul celui mai fastuos eveniment cultural al toamnei.

cismige555tiTârgul Bucureștiului și Zona culinară, culturală, socială 

Două dintre punctele principale de interes din cadrul evenimentului „Zilele Bucureștiului” sunt reprezentate de Târgul Bucureștiului și de zona culinară, culturală, socială, ambele deschise publicului între orele 10:00 – 22:00.

La Târgul Bucureștiului, vizitatorii sunt așteptați cu o gamă diversă de produse, de la obiectele meșterilor populari la cele aparținând tinerilor creatori autohtoni, iar în zona culinară, culturală și socială acestora li s-a pregătit un spațiu alternativ de relaxare și de petrecere a timpului liber, în natură, alături de familie și prieteni.

Parada costumelor de epocă și Ateliere interactive

Sâmbătă și duminică, între orele 15:00 – 20:00, vă veți putea pierde într-un altfel de oraș, colorat de animatorii care vor merge pe aleile parcului răspândind veselie și bună dispoziție trecătorilor, iar în intervalul orar 16:00 – 20:00 vor avea loc ateliere interactive menite să dezvolte latura creativă și îndemânarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani.

Bătaia cu flori

Nu am uitat, bineînțeles, nici în acest an de renumita bătaie cu flori ce amintește tuturor de „bătaia cu flori de La Șosea”, unul dintre evenimentele inedite ale perioadei interbelice, când oamenii ieșeau în stradă, aruncând cu flori unii în alții. Aceasta va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 18:00.

Spectacole artistice

Zilele de 20 și 21 septembrie sunt dedicate și spectacolelor în aer liber și reunesc, pe scena din Parcul Cișmigiu, în intervalul orar 18:00 – 22:00, minorități și comunități naționale (aromâni, maghiari, greci, italieni, rromi, turco-musulmani, germani, evrei), precum și artiști îndrăgiți de publicul autohton: Silviu Biriș, Maria Buză, Marius Mihalache, Irina Sârbu, Orchestra Valahia fiind doar câteva dintre numele celor care vor concerta în ultimele două seri de sărbătoare.

Piața Constituției

prive555tiSpectacol multimedia unic în Europa – iMapp Bucharest 555

Sâmbătă, 20 septembrie, la Palatul Parlamentului va avea loc, începând cu ora 23:00, „iMapp Bucharest 555”, un spectacol multimedia unic în Europa, cu ocazia căruia vor fi proiectate 5 show-uri a câte 5 minute și 55 de secunde pe fațada Casei Poporului (a doua cea mai mare clădire administrativă din lume după clădirea Pentagonului). Vor participa la „iMapp Bucharest 555” echipe de artiști din Franța, Cehia, Polonia, Ungaria și România, iar favoriții publicului vor fi desemnați de privitori printr-un vot prin sms.

Proiectul este organizat de Primăria Municipiului București prin creart și presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme și culori suprafața clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza și reinterpreta aria gigantică a construcției, de aproximativ 20 000 de metri pătrați. Astfel, „relieful” clădirii devine protagonistul unui spectacol dinamic de sunet, culoare și lumină.


dantuie555tiDJ Open Air Party

Sâmbătă, 20 septembrie, la Palatul Parlamentului va avea loc, începând cu ora 24:00, DJ Open Air Party, eveniment ce-i aduce pe aceeași scenă pe WHOO KID (Official DJ of 50 Cent) și ISABELLA „THE MACHINE” SUMMERS of FLORENCE & THE MACHINE.

În deschiderea show-ului oferit de cei doi artiști internaționali va mixa DJ Nico de Transilvania, ambasador al Last Night a DJ Saved My Life (proiect prin care cei mai importanți DJ din lume sărbătoresc ziua de 21 septembrie, Ziua Păcii).

Vizitatorii se vor putea bucura și de proiecțiile din cadrul proiectului iMapp Bucharest 555 ce vor rula pe fațada clădirii Palatului Parlamentului.

DJ Nico de Transilvania

Nico de Transilvania este entertainerul desăvârșit. Aducând împreună un amestec unic de sunete Balkan/Global/Swing/Electro, îmbinând stilurile brass, cântece gypsy folk și linii de bass din swing cu un beat electronic proeminent, ea a lucrat alături de un amestec eclectic de talente, incluzând Blondie, Leftfield, Apparat, Norman Cook, M.I.A, Telepopmusik, The Correspondents, Fanfara Ciocârlia, Mahala Rai Banda și Boban Markovic.

Isabella SummersISABELLA „THE MACHINE” SUMMERS of FLORENCE & THE MACHINE

Isabella Summers, cunoscută și ca ISABELLA „THE MACHINE” SUMMERS sau Isa „Machine”, este o compozitoare, producătoare, remixer și membră a formației britanice de indie rock FLORENCE & THE MACHINE.

Când nu este în turneu alături de Florence & The Machine, Summers își petrece timpul compunând, producând și remixând piese pentru o gamă largă de artiști. Unul dintre cele mai notabile remixuri ale sale este cel făcut pentru piesa „Countdown” a cântăreței Beyonce.


Whoo KidWHOO KID (Official DJ of 50 Cent)

DJ WHOO KID este o referință în industria hip-hop-ului american. Acesta este director al Shadyville Entertainment, DJ-ul oficial al casei de discuri G-Unit Records, fondatorul RadioPlanet.Tv, producător și om de radio.

Artiști precum 50 Cent, Mobb Deep, The Game, Soulja Boy și Snoop Dogg au susținut Shadyville în promovarea muzicii lor.

Momentan, Whoo Kid prestează pentru mai bine de 80 de cluburi și evenimente anual.

Add your comment

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1735084585.1372 s