Acasă » Stiri » “La pas pe Calea Victoriei” pe 2 și 3 iunie

“La pas pe Calea Victoriei” pe 2 și 3 iunie

Primăria Capitalei prin creart invită bucureștenii și turiștii pe 2 și 3 iunie, între orele 10:00 și 21:00, la cea de-a patra ediție a evenimentului “La pas pe Calea Victoriei”, când una dintre cele mai frumoase artere ale Bucureștiului redevine pietonală, fiind animată de activități și manifestări artistice pe întreg traseul, din Strada George Enescu, până în Piața Victoriei.

Timp de trei ediții, evenimentul s-a bucurat de atenția publicului bucureștean, dar și a turiștilor prezenți în Capitală, motiv pentru care cea de-a patra ediție revine cu o nouă experiență, cu activități diversificate, menite să anime orașul, toate având intrarea gratuită. Copiii, tinerii, dar și adulții, se pot bucura timp de două zile de diverse activități stradale și manifestări artistice, ateliere de creație și spectacole de teatru, jocurile copilăriei, dar și de standuri cu produse și accesorii.

Activități stradale și manifestări artistice

Străbătând la pas elegantul bulevard, pe segmentul pietonal încadrat între Strada George Enescu și Piața Victoriei, vizitatorii se vor întâlni cu animatori şi mascote celebre, păpuși uriașe, arlechini cu baloane de săpun, clovni cu baloane modelate, animatori pe picioroange, portretiși, caricaturiști, mimi, magicieni și un studio foto profesional. Mai mult decât atât, grupurile de copii Fabrica de Folclor, Bravissimo, Alina Sorescu și Piticii lu’ Soreasca, Allegretto, trupele de dans TheMob, KidsSquad și muzicienii stradali care vor performa la diverse instrumente, precum chitară, vioară, saxofon, fluier, violoncel, contrabas, pian, tobe, nai, clarinet și trompetă, vor însufleți atmosfera din cadrul evenimentului.

Ateliere de creație, spectacole de teatru și jocurile copilăriei

Surprizele nu se opresc aici pentru cei mici, aceștia fiind în centrul atenției în weekedul 2-3 iunie! Nu vor lipsi atelierele de creație care le stârnesc imaginația, precum atelierul de puzzle, atelierul modelaj în plastelină, atelierul de decorare planșe cu praf de marmură, picturi pe față, atelierul de tobe, atelierul muzical, dar nici jocurile stradale, spre bucuria copiilor, dar și a adulților melancolici: Șotron, Elasticul, X și O, Șarpele, Geologic (bowling modern) și Țintar Scrach. De asemenea, în fiecare zi vor avea loc spectacole de teatru precum „Pinguinii Melomani”- susținut de Teatrul „Ion Creangă”, „Cenuşăreasa”, „Frumoasa din Pădurea Adormită”, dar și un spectacol de comedie dedicat celor mari, oferit de trupa de improvizație „Improvisneyland”.

Standuri cu produse artizanale și delicii culinare

Trecătorii vor fi întâmpinați pe traseul de aproximativ un kilometru cu tonete cu produse handmade, accesorii și bijuterii din porțelan, sticlă, ceramică glazurată, argint, perle, accesorii din materiale tradiționale și cu motive populare, mici decorațiuni, produse naturale de îngrijire, produse pentru copii dar și diverse delicii culinare.

Muzeul Municipiului București și Muzeul Național „George Enescu” se alătură evenimentului

Calea Victoriei se bucură de prezența unora dintre cele mai frumoase clădiri din București, fiind reprezentativă pentru arta și istoria românească, prin numărul muzeelor aflate pe traseul acesteia. Pe 2 și 3 iunie, se alătură evenimentului cu un program prelungit Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu – Cesianu, care va putea fi vizitat în intervalul 10:00 – 22:00 și Muzeul Național „George Enescu”, în intervalul 10:00 – 20:00.

Astfel, timp de două zile, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 21:00 sunteți invitați la o plimbare la pas, pe Calea Victoriei, strada care străbate inima orașului, unde vă veți bucura de un traseu pietonal plin de viață, animat de o serie de activități recreative, ce oferă o alternativă de petrecere a timpului liber alături de cei dragi, la început de vară!

Detalii: www.facebook.com/LaPasPeCaleaVictoriei

 

Program  „La pas pe Calea Victoriei”

 

Sâmbătă, 2 iunie

10:00 – 21:00  Standuri cu produse și accesorii

Teatru pentru copii

10:00 – 11:00  Spectacol de teatru pentru copii „Cenuşăreasa”

16:00 – 17:00  Spectacol de teatru pentru copii „ Pinguinii Melomani” – Teatrul „Ion Creangă”

Spectacol de improvizaţie 

18:00 – 19:00  Trupa „Improvisneyland”

Ateliere de creaţie pentru copii

11:00 – 13:00 / 16:00 – 18:00  Atelier de puzzle

11:00 – 13:00 / 16:00 – 18:00  Atelier modelaj plastelină

11:00 – 13:00 / 16:00 – 18:00  Atelier decorare planşe cu praf de marmură

11:00 – 14:00 / 15:00 – 18:00  Picturi pe față

16:00 – 18:00  Atelier de tobe

16:00 – 18:00  Atelier muzical

Jocuri pentru copii şi părinţi

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00  Şotron

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00  Elasticul

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00  X şi O

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00  Şarpele

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00  Geologic (bowling modern)

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00  Ţintar Scrach

Activități stradale

10:00 – 13:00 / 17:00 – 19:00  Animatori şi mascote

10:00 – 13:00 / 14:00 – 21:00  Studio foto

11:00 – 12:00 / 17:00 – 19:00  Arlechini cu baloane de săpun

11:00 – 13:00 / 17:00 – 19:00  Clovni cu baloane modelate

11:00 – 13:00 / 14:00 – 16:00 / 17:00 – 19:00  Defilarea păpușilor uriașe

11:00 – 13:00 / 17:00 – 19:00  Animatori pe picioroange

11:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00  Portretiști şi caricaturişti

12:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00  Mimi

16:00 – 18:00  Magicieni

17:00 – 19:00  Grupuri de copii  Fabrica de Folclor, Bravissimo, Alina Sorescu şi Picii lu’ Soreasca, Allegretto

18:00 – 19:00  Trupele de dans „The Mob” şi „Kids Squad”

19:00 – 21:00  Muzicieni stradali (chitară, vioară, saxofon, fluier, violoncel, contrabas, pian, tobe, nai, clarinet, trompetă)

 

Duminică, 3 iunie 2018

10:00 – 21:00  Standuri cu produse și accesorii

Teatru pentru copii

10:00 – 11:00  Spectacol de teatru pentru copii  „Frumoasa din Pădurea Adormită”

16:00 – 17:00  Spectacol de teatru pentru copii „ Pinguinii Melomani” – Teatrul „Ion Creangă”

Spectacol de improvizaţie 

18:00 – 19:00 Trupa „Improvisneyland”

Ateliere de creaţie pentru copii

11:00 – 13:00 / 16:00 – 18:00  Atelier de puzzle

11:00 – 13:00 / 16:00 – 18:00  Atelier modelaj plastelină

11:00 – 13:00 / 16:00 – 18:00  Atelier decorare planşe cu praf de marmură

11:00 – 14:00 / 15:00 – 18:00  Picturi pe față

16:00 – 18:00  Atelier de tobe

16:00 – 18:00  Atelier muzical

Jocuri pentru copii şi părinţi

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00 Şotron

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00 Elasticul

10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00 X şi O

10:00 – 13:00 /16:00 – 19:00  Şarpele

10:00 – 13:00 /16:00 – 19:00  Geologic (bowling modern)

10:00 – 13:00 /16:00 – 19:00  Ţintar Scrach

Activități stradale

10:00 – 13:00 / 17:00 – 19:00  Animatori şi mascote

10:00 – 13:00 / 14:00 – 21:00  Studio foto

11:00 – 12:00 / 17:00 – 19:00  Arlechini cu baloane de săpun

11:00 – 13:00 / 17:00 – 19:00  Clovni cu baloane modelate

11:00 – 13:00 / 14:00 – 16:00 / 17:00 – 19:00  Defilarea păpușilor uriașe

11:00 – 13:00 / 17:00 – 19:00  Animatori pe picioroange

11:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00  Portretiști şi caricaturişti

12:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00  Mimi

16:00 – 18:00  Magicieni

17:00 – 19:00  Grupuri de copii  – Fabrica de Folclor, Andantino, Bravissimo

19:00 – 21:00  Muzicieni stradali (chitară, vioară, saxofon, fluier, violoncel, contrabas, pian, tobe, nai, clarinet, trompetă)

 

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734866013.7281 s