- Ești descris ca „rebelul vizionar”. Care crezi că a fost trăgaciul pentru aceste adjective?
Rebel – recunosc, dintotdeauna mi-a plăcut să fiu împotriva curentului, împotriva trendului, împotriva a ceva, dar nu neapărat pentru a distruge în sine, pentru a nega în mod teribilist, ci cu conștiința faptului că trebuie să pun ceva în loc, să construiesc. Vizionar – cred că este exagerat. Doar timpul o va spune dacă unele proiecte sau spectacole ale mele au fost, într-o mai mică sau mai mare măsură, înaintea timpului lor. Ceea ce știu e că am făcut lucrurile pe care am simțit că trebuie să le fac, atunci cind am avut ceva de spus… Mi-am început cariera timpuriu, de la 16 ani, și mereu am alternat propriile-mi ipostaze, cea de dansator cu cea de creator.
- Dacă s-ar monta un spectacol bazat pe viața ta, cine crezi că s-ar potrivi să îți „danseze” rolul?
Mads Mikkelsen, actorul din serialul „Hannibal”. Sunt sigur că știe să danseze extraordinar.
- Ce emoție ți-a prezentat cele mai multe dificultăți atunci când ai vrut să o transmiți prin dans?
Orice emoție pe care nu o întâlnești prea des în viața de zi cu zi, sau cele pe care nu le-ai “încercat” niciodată și nici nu ți-ai dori – cum ar fi, de exemplu, emoțiile și contorsiunile interioare ale unui criminal. Dar profesia noastră – actor sau dansator – se bazează tocmai pe fantezia creatoare care îți permite să te imaginezi, să te pui în situațiile cele mai speciale, mai dificile.
- Dintre toate spectacolele tale, de care te simți atașat cel mai mult?
Sunt tentat să spun că mă simt atașat de cel mai recent spectacol creat, dar în fond toate au fost niste experiențe unice și mi-au adus tot felul de satisfacții și de revelații.
- Ce elemente crezi că lipsesc atât dansului contemporan, cât și publicului românesc?
Informația, cultura, sinceritatea, curiozitatea, lipsa de prejudecăți.
- În ce proiecte ești implicat acum?
La sfârșitul lunii martie am avut premiera musicalului „Cabaret„ la Teatrul German de Stat din Timișoara, a fost un real succes. Mă pregătesc acum tot pentru scena timișoreană, de care sunt foarte legat, de data asta pentru musicalul „Maria de Buenos Aires„ la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, apoi, în toamnă, un proiect -surpriză la Teatrul de Comedie.
- Crezi că impresia publicului este influențată și de sala în care se joacă spectacolul? Cum?
Evident, inevitabil. dar atunci când se gândește un spectacol, trebuie să se pornească, logic, de la spațiu. Spațiul e cel care dictează montarea, scenografia, totul. O scenă italiană modelează altfel spectacolul decât un spațiu modular, modern. La fel, o sală clasică, burgheză, cu fotolii de catifea aduce o altă emoție spectacolului decât o sală neconvențională în care se stă pe gradene.
Personal, îmi plac toate spațiile atât timp cât au o energie bună, pozitivă, creativă. Chiar cred în această energie care configurează reușita produsului artistic. Apoi, mai contează și elementul uman, care este la fel de important.
- Sala Teatrelli este nouă în spațiul cultural bucureștean; cu ce simți că este diferită față de ceea ce există deja?
Când am intrat prima dată în sala Teatrelli, nu mi-a venit să cred. Pentru o secundă am avut impresia că nu sunt în România. E minunat că se mai și construiește, nu doar se dărâmă.
Scena e foarte potrivită pentru dans, chiar dacă pare mică. E intimă, adună energiile și le concentrează. nu în ultimul rând, așa cum spuneam, contează și oamenii care populează acest spațiu și care au grijă de el, iar în Teatrelli mă simt pur și simplu acasă, am un sentiment plăcut de mare confort și siguranță că spectacolul va decurge așa cum îmi doresc eu.
