1. Cum arată „fișa postului” unui actor?
Actorul este prestator de servicii artistice către populație! In consecință trebuie să presteze cu conștiinciozitate. În esență, pe serioaselea, cred ca umilința e cuvântul de bază. Să poți uita de tine, să te dai rolului, regizorului, costumului, publicului.
2. Până acum pe ce te-ai bazat cel mai mult în această meserie – rațiune sau intuiție?
Ca să renunț total la modestie: pe amândouă! Uneori rațiunea dezleagă, alteori intuiești și abia apoi pui în concept. Dar cel mai frecvent ele funcționează simultan. Știi, decizi ce vrei să faci dar „cum”-ul ține de intuiție, de inteligența emoțională – se întâmplă să fii și tu surprins de ce și cum ai făcut!
3. Cum ți se pare că este privită noua generație de actori?
Cum este privită de către publicul larg? De colegii de breaslă? E greu de spus… Unii tot zic că nu mai avem actorii de altă dată. E firesc, sunt cu totul alte vremuri, lumea e în continuă schimbare.
Eu vă pot spune cu tărie că în orice timp au fost, sunt și vor fi actori buni – timpurile sunt mai bune sau nu cu ei…
4. În formula grupului „Vouă” ați reușit să obțineți audiențe foarte mari – și asta fără să fiți foste vedete Playboy. Cum a fost pentru tine toată această experiență?
1. Sa ne înțelegem: poate că mi-aș fi dorit să fiu vedetă Playboy!!!
2. Televiziunile de la noi vor mult și repede. Asta însemna prost și fără valoare. Noi am avut șansa ca, în acea perioadă, să avem timp și încredere. Am făcut lucrurile cât am putut noi mai bine – cred că de asta am avut audiență. Acum totul e o apă și un pământ, audiența se bazează pe cu totul altceva decât valoare, muncă, talent sau inspirație. E cam trist… Săracul public nu mai știe ce să aleagă…
5. Ce altceva ți-ar fi plăcut să devii, dacă nu „te făceai” actor?
Cred ca bucătar sau cârciumar sau ceva ,creativ oricum, și adresat oamenilor. Poate publicitate…
6. Ai o fetiță – Katia Smaranda. Sigur seamănă cu tine, nu-i așa?
Ei, o întrebare cu răspunsul indus…
Ca să-ți fac pe plac: da, seamănă cu mine! Are culorile mele, e pusă pe șotii – ca și mine, prinde din zbor și apoi nu aprofundează – ca mine, e leneșă uneori – ca mine… Și tot așa! Dar să știi că seamănă și cu mama ei: e foarte frumoasă, e mai blândă, mai atentă la detalii, e sensibilă și tot așa…
7. Dacă ea ar decide să îți calce pe urme în ceea ce privește profesia, ce sfaturi i-ai da?
Sincer nu cred că ar vrea pentru că are o mare reținere la a se „produce” în public. Mai degrabă s-ar face regizor sau așa ceva… Dar dacă totuși ar apuca pe calea actoriei i-aș spune să îndrăznească mai mult decât mine… Să fie mai liberă. Cei din generația mea au venit cu automatisme și stupizenii educaționale comuniste și este foarte greu să scăpăm de ele.
8. În ce proiecte ești implicat acum?
Teatru! Joc în zece spectacole diferite la cinci teatre din Bucuresti.
Televiziune, sunt implicat într-o emisiune cuceritoare, „Junior chef”, unde mă las fermecat de copiii care gătesc.
Scriu. Când mai am un minut liber… Scriu. Nu știu ce o sa iasă dar așa mi-a venit. Sigur e dialog… Că va ieși teatru, că va ieși film – vedem. Încă nu am ajuns la performanța de a scrie țintit. Deocamdată caut o stare, o poveste, emoții generate din interacțiunea personajelor…
9. Crezi că impresia publicului este influențată și de sala în care se joacă spectacolul? Cum?
Răspuns: categoric da! Actul teatral este determinat de ce se întâmplă între scenă și sala în timpul spectacolului. Sălile de teatru „cer” anumite spectacole. Trupele unui teatru sugerează un anume fel de montare si tot așa. Nu văd cu ochi buni un Cehov la Sala Palatului, de pildă sau Nabucco la Teatrul Act.
10. Sala Teatrelli este nouă în spațiul cultural bucureștean, cu ce simți că este diferită față de ceea ce există deja?
Spațiul din Lahovari 7 are atmosferă, are arhitectură, are istorie, și pe dinafară și pe dinăuntru te invită la eleganța, la discurs subțire, la „clasă”.
11. Noi te știm drept „Marius Florea Vizante cu cele mai bune poante”. Ne spui și nouă una?
Poanta e că „poantele” sunt scrise de alții. Eu sunt bun cu vorbele altora!
