Acasă » Stiri » Finaliști excepționali la iMapp Bucharest 2016

Finaliști excepționali la iMapp Bucharest 2016

iMapp Bucharest 2016, unul dintre cele mai mari spectacole multimedia 3D de video mapping din lume, organizat de creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, și-a desemnat finaliștii pentru cea de-a treia ediție!

iMapp Bucharest înseamnă proiecții pe a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, mai mult de 104 proiectoare necesare, 23.000 de metri pătrați ai suprafeței de proiecție, peste 2.000.000 ANSI lumeni și o scenă uriașă. An de an, în septembrie, cei mai buni artiști video din lume își prezintă creațiile pe fațada Palatului Parlamentului, în fața unei audiențe impresionante.

Video mapping-ul presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme și culori suprafața clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza și reinterpreta aria gigantică a construcției. Astfel, „relieful” clădirii devine protagonistul unui spectacol dinamic de sunet, culoare și lumină, o adevărată iluzie optică.

Cele 6 echipe de artiști care își vor proiecta lucrările pe Casa Poporului, în data de 24 Septembrie 2016, au fost selectate de juriul ediției precedente, condus de Jean François Zurawik, și provin din Muntenegru, Spania, Turcia, România, Rusia și Ungaria.

Filip Roca – Muntenegru

Director artistic, artist vizual și new media, stabilit în prezent în Barcelona și originar din Muntenegru, a câștigat marele premiu în categoria „Professional” la Festivalul Internațional de Mapping de la Girona, Spania, în anul 2015.

Romera Diseño e Infografia SL – Spania

Romera s-a născut în Madrid, în 1998, specializându-se în lucrări grafice și de post-producție. De-a lungul anilor, s-a dezvoltat și a participat în proiecte complexe legate de sectorul video-mapping-ului, în întreaga lume, devenind o referință în industrie.

VOID – Turcia

Void este un grup independent de creație, din Istanbul. Show-urile internaționale audio-video ale grupului au fost recompensate cu numeroase premii la concursuri din Linz, Budapesta, Milano, New Mexico sau Rusia și au apărut de patru ori în Ars Elektronika.

Mindscape Studio – România

Mindscape Studio este un studio de multimedia și tehnologie creativă, din București, specializat în video-mapping, design vizual de eveniment, ambient și instalații de artă interactive.

Illuminarium3000 – Rusia

Un studio prietenos, ca o mică familie creativă, din Saint Petersburg. Lucrările lor au fost prezente în numeroase proiecte din Comunitatea Statelor Independente și la multe evenimente internaționale, printre care Eurovision.

Limelight – Ungaria

Fără clișee vizuale sau locuri comune, conținutul animațiilor și arta de a povesti 3D, împreună cu cei 15 ani de experiență, fac din echipa maghiară, Limelight, unul dintre cele mai importante grupuri de artiști din domeniul 3D video mapping.

Conceptul creativ al concursului din această ediție este „DIALOGURI”. În 2016, cel mai mare show de video mapping din lume va fi dedicat interacțiunilor. Ne putem închipui spectacolul ca o conversație briliantă între Palatul Parlamentului și zecile de mii de oameni care se vor afla în fața sa. Imagini încărcate de semnificații profunde vor construi o conexiune puternică între artiști și spectatori, pe 24 Septembrie, în Piața Constituției.

Aftermovie 2015: https://www.youtube.com/watch?v=OCQl4AnKZKA

Mai multe detalii pe:

www.imapp.ro / www.creart.ro

f/imappbucharest

f/creartpmb

__

iMapp Bucharest este un eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, 360 Revolution – Event Production, Maxin10sity – Curator.

creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție este un serviciu public de cultură aflat în subordinea Primăriei Municipiului București, ce are misiunea de a răspunde nevoilor culturale ale comunității locale prin dezvoltarea unor proiecte ce promovează valori culturale românești: festivaluri naționale și internaționale, ateliere de creație, expoziții, târguri, competiții, dar și prin schimburi culturale, artistice, profesionale și metodologice cu instituții similare din țară și din străinătate.

360 Revolution – De peste 9 ani, un nume de referință în domeniul dezvoltării, organizării și implementării de evenimente, 360 Revolution își propune să genereze experiențe care să lase o impresie spectaculoasă asupra participanților emoțional și funcțional, integrând atât sfera interactivității digitale cât și soluții complexe live.

Maxin10sity – este un studio de producție de video mapping de top, la nivel mondial. Compania a fost înființată de László Czigány și Andras Sass, artiști specializați în mapping 3D și multiplu premiați la cele mai importante festivaluri de profil, împreună cu Tamás Vaspöri, specialist cu vastă experiență în curatoriatul și promovarea artelor vizuale interactive.

iMapp Bucharest 2015 web - foto Alex Barbulescu

iMapp Bucharest 2015 web - foto by Alex Barbulescu

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734907178.2747 s