Acasă » FIF » Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” – Ediția a XI-a 30 iunie – 2 iulie 2017

Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” – Ediția a XI-a 30 iunie – 2 iulie 2017

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează în perioada 30 iunie – 2 iulie 2017, în Parcul Cișmigiu, a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu”, care celebrează tradiția și diversitatea culturală.

Festivalul se bucură de recunoaștere națională și internațională datorită prezenței pe scenă, la fiecare ediție, a peste 2.000 de invitați din toate zonele țării și ale lumii. Evenimentul cu intrare liberă își propune să ofere publicului român, dar și turiștilor, o experiență multiculturală, promovând frumusețea și unicitatea fiecărei națiuni, prin muzică, dans și artă populară.

Din programul festivalului fac parte: parada costumelor populare, spectacole tradiționale de muzică și dans, târg de meșteșuguri și produse autohtone, zonă gastronomică, cântece și jocuri interpretate de copii, ateliere de creație, spectacole de teatru și o zonă dedicată concertelor de folclor reinterpretat – Fân Zone.

Parada costumelor populare

În fiecare an, festivalul debutează cu parada costumelor populare românești și internaționale, pe traseul Piața George Enescu (Ateneul Român) – Calea Victoriei – Bulevardul Regina Elisabeta – Parcul Cişmigiu (Intrarea Arhivele Statului). Parada se desfășoară începând cu ora 15:00, iar în cadrul acesteia vor defila ansambluri naționale şi internaționale, fanfare, comunități şi minorități naționale.

Târg de meșteșuguri și zona gastronomică

Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” aduce în atenția publicului arta populară și gastronomia autohtonă, dar și produse cu specific internațional. Târgul de meșteșuguri va fi deschis în toate cele trei zile de festival, între orele 10:00 – 22:00 și va pune la dispoziția vizitatorilor o gamă diversificată de obiecte de artizanat (costume, păpuși, măști, icoane, ii, ceramică, sculpturi în lemn și os, țesături, covoare, articole din piele, instrumente muzicale), dar și preparate culinare (pâine de casă, plăcinte, cozonaci, scovergi, baclava, kurtos colacs, miere, dulcețuri, siropuri, înghețată, prăjituri de casă, turtă dulce, covrigei, brânzeturi). Totodată, în cadrul festivalului, va fi amenajat Hanul Cișmigiu, o zonă gastronomică ce redă atmosfera hanurilor de odinioară, unde oamenii pot servi gustări calde, în intervalul 10:00 – 22:00.

Scena Principală

În cele 10 ediții desfășurate din anul 2007 până în prezent, artiști din întreaga lume au urcat pe scena Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu”: Serbia, Peru, Republica Cehă, Congo, Marea Britanie, Georgia, Grecia, Mexic, Turcia, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Rusia, India, Republica Moldova, Lituania, Armenia, Scoția, Italia, Maroc, Spania, Irlanda, Slovacia și reprezentanți ai minorităților și comunităților naționale.

Ediția din 2017 celebrează 11 ani de diversitate culturală, reunind în cele trei zile de festival peste 2.000 de artiști consacrați, ansambluri românești, minorități și comunități naționale (croată, maghiară, ucraineană, romă, germană, turco-tătară, greacă, ruși-lipoveni) și ansambluri internaționale din Columbia, Polonia, Serbia, Grecia, Belgia, Germania, Republica MoldovaCoasta de Fildeș.

Scena Principală, situată pe peluza restaurantului Monte Carlo, va reuni concerte susținute de soliști îndrăgiți, precum Nicolae Voiculeţ, Lavinia Goste, Angelica Flutur, Nicușor Iordan, Ioana Maria Ardelean, Maria Beatrice Băndoiu și Tudor Furdui Iancu, Gheorghe Zamfir şi Cazanoi Orchestra, Orchestra „Lăutarii” din Chişinău – condusă de maestrul dirijor Nicolae Botgros, cu Maria Ciobanu, Ștefania Rareș, Angelica Stoican, Dumitru Zamfira, Gheorghe Turda și Nicolae Furdui Iancu, Loredana şi invitaţii săi: Mioara Velicu, Tiberiu Ceia, George Forcos Palade, Bogdan Simion, Gicu Coadă, acompaniaţi de Orchestra „Agurida”, condusă de maestrul dirijor Marin Alexandru şi Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, Floarea Calotă şi Taraful său, spectacole de folclor tradițional ale unor ansambluri naționale și internaționale: „Mureşul” din Târgu Mureş, „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Transilvania” din Baia Mare, „Dor Românesc” din Bistriţa-Năsăud, cu Matilda Pascal Cojocăriţa şi Alexandru Pugna, Ansamblul „Baladele Deltei” din Tulcea, „Cununa Carpaților” din București, „Țara Vrancei” din Focșani, „Doina Banatului” din Caransebeș, „Burnasul” din Teleorman, „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, Ansamblul „Maria Tănase” din Craiova, cu Niculina Stoican şi Mariana Ionescu Căpitănescu, Ansamblul “Warszawianka” din Polonia, Ansamblurile „’t Havermeuleke” şi „Reuzegom” din Belgia, Ansamblul „Joc” din  Republica Moldova,  Ansamblul „Kud Zapis” din Serbia, Ansamblul „To Xorostasi” din Grecia, Ansamblul „Koitaboch-Musi” din Germania, Ansamblul „Uninorte” din Columbia, Ansamblul „Anouaze – G.A.” din Coasta de Fildeş, dar și minorități, comunități naționale, fanfare și orchestre.

Fân Zone – scena dedicată folclorului reinterpretat

FÂN ZONE este zona preferată din festival a tinerilor dornici de distracție și relaxare. Începând cu ora 18:30, ritmurile autentice de folclor vor prinde o formă urbană, prin melodiile unor trupe din peisajul muzical local și internațional, precum: DJ Adrian Şaguna, sZempöl Offchestra, Erik & The Worldly Savages din Serbia, DJ Iqude, Aida şi Noi, Vrelo din Serbia, DJ Michael T, Mara și Zdob şi Zdub. Sâmbătă și duminică, între orele 14:00 – 18:30, Fân Zone găzduiește ateliere creative pentru adulți și copii, precum și demonstrații de artă meșteșugărească.

Scena Foișor și ateliere de creație pentru copii

Sâmbătă și duminică, în intervalul 10:30 – 12:30, Foișorul din Parcul Cișmigiu se transformă într-o scenă dedicată copiilor, cu un program artistic de cântece și dansuri tradiționale prezentate de ansamblul de copii „Mugurelul” din Câmpia Turzii, Orchestra „Hora” – condusă de Lucian Goiană, grupul de copii „Mlădiţe Ilfovene” din Clinceni – coordonator Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman, grupul de copii de la Atelierul creart „Fabrica de Folclor”, coordonator Lavinia Goste, spectacole de teatru pentru copii „Cartierul poveştilor” prezentat de Teatrul „Ion Creangă” și „Capra cu trei iezi” de Teatrul „Ţăndărică”. Tot în zona Foișor, între orele 17:00 – 21:00, vor avea loc diverse activități recreative, ateliere de creație pentru copii și demonstrații de artă meșteșugărească.

În cei zece ani, festivalul s-a bucurat de prezența a 25 de țări și a 22.000 de artiști naționali și internaționali, 700 de meșteșugari și artiști plastici din România și de un public de 225.000 de spectatori.

Acest eveniment redă identitatea satului în spațiul urban și integrează tradiția autentică în marele circuit cultural european. Festivalul face parte din rețeaua CIOFF – Consiliul Internațional al Organizațiilor de Festivaluri de Folclor și Cultură Tradițională. Televiziunea Română, co-producător al evenimentului, transmite în fiecare an, pe postul TVR 1, cele mai frumoase momente de muzică și dans prezentate în cadrul festivalului. Sâmbătă, 1 iulie, între orele 18:00 – 18:40 și duminică, 2 iulie – între orele 21:10 – 22:50 sunteți invitați să urmăriți în direct programul de la Scena Principală.

Intrarea la toate activitățile din cadrul festivalului este liberă!

 

Organizator: Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție

Co-producător: TVR 1

Festival afiliat CIOFF

Partener: Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

Parteneri media: Europa FM, Bucharest City App, Blitz TV, Zile și Nopți, Orașul Meu, Art7, România Pozitivă, PRwave, IQool, Gratuitor, Best-Event, Calendar Evenimente

 

Informații pe:

www.fifbucuresti.ro, www.facebook.com/FIF.MuzicisiTraditii

www.creart.ro, www.facebook.com/creartpmb

Event: https://goo.gl/oTZwFk

 

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734903279.4957 s