Acasă » FIF » Festivalul Internațional de Foclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” – ediția a VIII-a

Festivalul Internațional de Foclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” – ediția a VIII-a

  • Două mii de artiști vor urca pe cele trei scene amplasate în Parcul Cișmigiu;
  • Evenimentul va debuta cu parada costumelor populare;
  • Pe langă artiști din toate zonele României și ansambluri din Bulgaria, Letonia, Republica Moldova și Serbia, la festival vor participa și reprezentanți ai minorităților naționale: aromână, tătară, italiană, moldovenească, turcă, elenă, maghiară, germană, rromă, ucrainiană, bulgară, rusă și letonă.

Proiect al Primăriei Municipiului București, organizat prin creart, Festivalul Internațional de Folclor “Muzici și Tradiții în Cişmigiu” este un eveniment de excepție care promovează cultura tradiționala autohtonă și straină și care reunește anual două mii de artiști din toate regiunile României, ansambluri ale minorităților naționale, precum și ansambluri din Bulgaria, Letonia, Republica Moldova și Serbia.

Ajuns la cea de-a opta ediție, Festivalul Internațional de Folclor se va desfășura în perioada 20-22 iunie 2014, în parcul Cișmigiu, sub titulatura “Muzici și Tradiții în Cişmigiu”. Festivalul face parte din seria de evenimente menite să celebreze 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului.

Astfel, evenimentul va reuni spectacole de folclor tradițional, târg de meșteșugari care va include, pe lângă produsele tradiționale românești și demonstrații ale meșterilor populari, o zonă dedicată spectacolelor de folclor reinterpretat, ateliere de creație, teatru pentru copii, o zonă gastronomică, precum și plimbări cu trăsuri și ponei.

Deschiderea evenimentului va fi marcată vineri, 20 iunie, la ora 15:00, de o paradă a costumelor populare ce se va desfaşura pe traseul: Ateneul RomanCalea Victoriei – Cercul Militar – B-dul Regina Elisabeta – Parcul Cişmigiu.

Timp de trei zile, Festivalul se va desfășura pe cele trei scene amplasate în cel mai vechi parc din București, astfel:

Programul de la Scena Mare va fi împărțit după zone geografice: vineri vor urca pe scenă ansambluri folclorice profesioniste și soliști de muzică populară renumiți din Dobrogea, Crișana și Muntenia, sâmbătă va fi rândul celor din Oltenia, Moldova și Maramureș, urmând ca duminică să fie celebrat cântecul și jocul din Banat, Transilvania și Bucovina.

De asemenea, cea de-a doua scenă a Festivalului va fi dedicată cântecelor și jocurilor interpretate de copii și tot aici se va lansa și albumul Orchestrei Valahia.

Cel de-al treilea spațiu destinat Festivalului – „Fân Zone”. Într-un spațiu rustic, publicul va sta pe iarbă, printre căpițe de fân și va putea asculta fragmente de folclor autentic reinterpretat de DJ și trupe cunoscute. Copiii și tinerii vor fi întâmpinați de ateliere de creație, unde vor învăța mesteșuguri tradiționale: țesut, cusut, pictură, sculptură și modelaj.

Pe scena „Fân Zone”, în prima parte a zilei cei mici sunt invitați la piese de teatru puse în scenă de actorii teatrului Ion Creangă, dar și la cursuri de dans, susținute de instructorii de la ConSabor. Astfel, cei mici, și nu numai, vor învăța să danseze pe ritmuri de merengue și bachata.
Seara, pe scena de la „Fân Zone” vor urca artiști precum Maria Radu and Band, Nightlosers, Hara, Adrian Nour și Trio Zamfirescu,  Cobzality, Mara & Kult Studio, Alina Manole & Band, Dj Gojira, Georgiana Mănăila & Misteria Carpatica, Cornelia Tihon & Band, Liverpool – A Tribute to The Beatles, Aylin and The Lucky Charms, Classic Beat Orchestra  și mulți alții.

Celebrând Ziua Internațională a Iei, Festivalul Internațional de Folclor invită toți vizitatorii să adopte o ținută de inspirație folclorică pe care fotografii oficiali ai evenimentului o vor surprinde și distribui pe pagina de Facebook a manifestației sub hashtag-ul #sepoartaromaneste.

Accesul la Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” este liber.

Afis FIF 2014

Add your comment

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734902892.0698 s