Acasă » Stiri » Festivalul Etnorama își deschide porțile pe 6 mai în Parcul Herăstrău!

Festivalul Etnorama își deschide porțile pe 6 mai în Parcul Herăstrău!

Weekend-ul acesta, între 6 și 8 mai, în intervalul orar 11:00 – 21:30, Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție vă invită la cea de-a doua ediție a festivalului ETNORAMA. Gândit ca o sărbătoare a etniilor, evenimentul reunește, timp de trei zile, în parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle, obiceiurile, tradițiile, muzica și gastronomia principalelor comunități etnice din țară.

Târg, demonstrații ale meșteșugarilor și zonă gastronomică

Festivalul își deschide porțile vineri, 6 mai, la ora 11:00, cu un târg în cadrul căruia reprezentanții etniilor participante vor oferi publicului bucureștean ocazia să descopere produse și mâncăruri tradiționale și să învețe din tainele meșteșugurilor transmise din generație în generație.

Cei prezenți vor putea asista la demonstrații de realizare a unor bijuterii, produse ornamentale tradiționale din ceramică, piele, piese de ceas și os, precum și la ateliere de prelucrare a sticlei și de sculptură în lemn. Mai mult decât atât, vizitatorii sunt așteptați să deguste mâncăruri din bucătăriile cu specific franțuzesc, italienesc, thailandez, german, turcesc, chinezesc și nu numai.

Concerte și spectacole

Vineri, 6 mai, de la ora 19:00, pe scena Etnorama vor urca Naked, din Serbia, trupa Oratnitza din Bulgaria și celebra formație Mahala Rai Banda.

Sâmbătă, 7 mai, de la ora 11:00, copiii sunt așteptați cu piesa de teatru „Domnișoara Poimâine și joaca de-a timpul”, spectacol urmat de sesiuni de facepainting și modelaj de baloane. De asemenea, de la ora 17:00, vizitatorii vor putea urmări numere artistice ale ansamblului german “Korona”, cât și dansuri tradiționale turcești. Începând cu ora 19:00, pe scena Etnorama vor urca trupele Worldy Savages din Serbia/Canada, Slivo Electric Klub din Franța, iar seara se va încheia pe ritmurile uneia dintre cele mai cunoscute trupe de balkan brass și balkan beats – Fanfare Ciocârlia.

Ultima zi a festivalului, 8 mai, începe, de asemenea, la ora 11:00, cu un spectacol pentru cei mici – „Zâna Măseluță în misiune cu spiridușii magici”, urmând ca de la ora 17:00 să urce pe scenă ansamblurile de dansuri populare ale comunității aromânilor din Sarighiol Deal și Ansamblul „Ellas” din București, reprezentant al comunității grecești. De la ora 18:00, în Parcul Herăstrău vor răsuna acordurile trupelor Domino, Szempol Offchestra și Shantel & Bucovina Club Orkestar.

Accesul la eveniment este liber. Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.creart.ro și pe pagina de Facebook a festivalului Etnorama – https://www.facebook.com/etnorama.

Event: https://www.facebook.com/events/932476063537777/

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România București FM, Blitz TV, Zile și Nopți, IQool, PR Wave, Calendar Evenimente, Orașul Meu, Gratuitor, România Pozitivă, Dor de Ducă, Festivaluri Românești

Parteneri: ALPAB – Adminstrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, Yunus Emre Enstitusu, UBER

Cu sprijinul: Aqua Carpatica

Program etnorama

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734919268.9255 s