Acasă » Stiri » Expoziția „Arhitectură și Regalitate” itinerată în Cracovia, Polonia

Expoziția „Arhitectură și Regalitate” itinerată în Cracovia, Polonia

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Varșovia, organizează în perioada 11 mai – 10 iunie 2018, expoziția „Arhitectură și Regalitate”, care celebrează anul acesta Centenarul Marii Uniri.

Vernisajul expoziției are loc vineri, 11 mai, ora 18:00, în spațiul expozițional al Centrului Internațional pentru Cultură din Cracovia (MCK), instituție de stat aflată în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, fiind coordonatorul programelor desfășurate sub egida UNESCO în Polonia, precum și în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018. Expoziția va face parte din programul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Culturii Române, eveniment tradițional organizat în fiecare an de ICR Varșovia.

Concept, context cultural și tematică

Proiectul „Arhitectură și Regalitate” este semnat de acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, prof. dr. arh. Augustin Ioan, prof. dr. arh. Marius Marcu-Lapadat, curator – Ionel Stoicescu și se desfășoară sub Auspiciile Familiei Regale a României. Expoziția este însoțită de filmul documentar „Reședințe ale Regalității Române” (subiect și scenariu acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu). Expoziția este dedicată aniversării a 150 de ani de la sosirea lui Carol I în România și de la întemeierea Dinastiei Regale, precum și a 135 de ani de la proclamarea Regatului României.

Expoziţia „Arhitectură și Regalitate” ilustrează trei teme mari: „Arhitectura regilor şi a reginelor României”, secțiune care remarcă rolul direct al regilor și al reginelor României în realizarea unora dintre cele mai importante edificii ale țării, de la Castelele Peleș, Pelișor și Palatele Regale din București, până la proiectele A.S.R. Principesa Moștenitoare Margareta și Principelui Radu de la Săvârșin și Curtea de Argeș, „Arhitectura reprezentativă în România influenţată de regalitate şi de monarhi”, temă dedicată influenței regalității în societate, în configurarea unor direcții în arhitectura din România și „Expoziţia expoziţiilor regale”, care ilustrează arhitectura ca o proiecţie în exteriorul monarhiei, către societate, dar şi către străinătate, o arhitectură despre cum dorea Regatul României să fie privit în exterior, de la Expoziția Generală din 1906, la pavilioanele Regale ale României din anii ’30 (Paris şi New York).

Expoziție itinerată în peste 14 spații culturale din țară și din străinătate

Expoziția a fost prezentată pentru prima oară în luna mai 2016, la Castelul Pelișor din Sinaia, cu ocazia Zilei Regalității, în prezența A.S.R. Principesa Elena a României și a E.S. domnul Alexander Nixon. Din 2016 și până în prezent expoziția a urmat un amplu itinerar atât în țară, cât și peste hotare: în Berlin – la sediul Ambasadei României, în Galeria creart din București, în sediul ICR Viena și la festivalul „Etnovember” din Brașov. În 2017, expoziția a fost prezentată în 9 locații diferite, dintre care și o serie de importante centre universitare, precum Institutul Universitar de Arhitectură din Veneția, University of Washington din Seattle sau Pallazo Gravina (sediul Departamentului de Arhitectură al Universității Frederico II din Napoli). Totodată, expoziția a fost inaugurată la Galeria ICR Londra, în prezența lui Nicholas de Roumanie Medforth-Mills și a unui public numeros. De asemenea, o importantă apreciere a venit din partea Uniunii Arhitecților din România, care a prezentat expoziția în 2017 atât la Centrul de Cultură Arhitecturală, la Teatrul Național București, cât și la Muzeul de Artă din Craiova.

Anul acesta, expoziția face parte din seria proiectelor realizate de Primăria Capitalei, prin creart, dedicate Centenarului Marii Unirii, cea mai importantă sărbătoare a românilor de pretutindeni din anul 2018, fiind deja expusă sub acest însemn în ianuarie la Galeria Regală de Artă a Ateneului din Iași și în luna mai la Roma – Galeria Academiei di Romania.

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734865203.921 s