De: Ana Maria Bamberger
Regia: Dan Tudor
Cu: Dan Tudor, Marius Bodochi
Marius Bodochi şi Dan Tudor dialoghează, cântă, dansează, provoacă hohote de râs şi emoţii profunde. Interpreţii celor două roluri fiind ei înşişi doi artişti diferiţi, dar compatibili cu ideea spectacolului. „Taxi Blues”, aduce pe scenă povestea unui fost mare actor român, Șerban Ion Vasilescu (Marius Bodochi), ajuns şofer de taxi în Germania. Apariţia neaşteptată a unui personaj în staţia de taxi, Nelu (Dan Tudor), face ca povestea să devină extrem de amuzantă. Modul în care cei doi interacţionează va face, desigur, deliciul publicului.
Spectacolul “Taxi blues” a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol (regia Dan Tudor) şi Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, acordat ex-aequo actorilor Marius Bodochi şi Dan Tudor la Festivalul Naţional de Comedie 2012, de la Galaţi.
Dan Tudor a primit Premiul “Goange Marinescu” pentru regie iar, Marius Bodochi a obţinut premiul pentru „Cel mai bun actor la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio de la Pitești”, 2012, unde “Taxi blues” a fost declarat și Cel mai bun spectacol.
„Din ciocnirea supernovei Dan Tudor cu supernova Marius Bodochi rezultă o explozie destul de greu egalabilă, în care emoția bine escamotată și firescul cinematografic se împletesc cu hazul nebun. La acest spectacol se râde cu lacrimi și cârcei. Un spectacol care dă dependență”(Gabriela Hurezean, Muze şi Arme,1 august 2013).
Biletele pot fi achizitionate de aici: