Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Târgul de Crăciun București 2017

December 1, 2017 @ 10:00 am - December 27, 2017 @ 10:00 pm

| Free

Poveștile sărbătorilor de iarnă încep pe 1 Decembrie, la Târgul de Crăciun București! Primăria Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București organizează cel mai mare târg de Crăciun din România, între 1 – 27 Decembrie, în Piața Constituției, unde muzica, tradițiile și meșteșugurile specifice românești vor anima centrul orașului!

Evenimentul este deschis zilnic și reunește o zonă gastronomică variată cu produse specific românești, un târg de meșteșuguri și produse tradiționale cu peste 100 de căsuțe, spectacole de muzică și dans din folclorul românesc,concerte, precum și activități interactive pentru întreaga familie: patinoar în aer liber, carusel, ateliere creative și Casa lui Moș Crăciun.

Arta populară românească poate fi descoperită la Târgul de Crăciun București prin intermediul demonstrațiilor susținute de meșteșugari și artiști plastici, care vor împărtăși din secretele prelucrării sticlei, lemnului sau realizării decorațiunilor personalizate de Crăciun.

Bradul de Crăciun din acest an va fi decorat cu mii de beculețe colorate și va avea înălțimea de 30 de metri. Mai mult decât atât, decorul târgului va fi completat și de povestea Nașterii Domnului, unde vizitatorii sunt așteptați să descopere cadrul cu Ieslea, pruncul Iisus, fecioara Maria, Iosif, îngerul și cei trei Magi.

Târg de Crăciun

Târgul de Crăciun București este locul potrivit pentru toți cei care se află în căutarea unor cadouri pentru cei dragi sau a unor produse tradiționale românești. Vizitatorii vor fi întâmpinați zilnic, între 10:00 – 22:00, cu o varietate de produse: de la ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, accesorii, ii, costume populare, produse naturale de îngrijire, până la produse și preparate realizate după rețete tradiționale românești: prăjituri de casă, cozonaci, dulcețuri, poale-n brâu, plăcinte, sarmale, mămăligă, cârnați, murături, vin fiert, zacuscă, brânzeturi.

Carusel, patinoar, Casa lui Moș Crăciun

Între 1 și 27 Decembrie, în intervalul orar 10:00 – 22:00, cei mici se pot bucura, ca în fiecare an, gratuit, de caruselul magic, adus în piață special pentru ei.

Pentru că iarna trecută patinoarul a fost unul dintre punctele de atracție ale târgului, și în acest an îi așteptăm pe copii și părinți la patinoar, unde intrarea este liberă.

Casa lui Moș Crăciun poate fi vizitată începând cu 1 Decembrie până pe 24 Decembrie, în seara de Ajun, între 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00, când copiii îi vor putea întâlni pe spiridușii moșului –  Pachețică, Prăjiturică, Spiridușul Poștaș, Meșterul de jucării și Povestitorul – care îl ajută pe acesta să descopere dorințele celor mici.

Moș Crăciun va sosi în Târgul de Crăciun București pe 16 Decembrie și îi va aștepta pe copii în căsuța sa din târg, între orele 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00, până pe 24 Decembrie, ultima intrare în Casă fiind la ora 21:30.

Cei mici sunt invitați să își dezvolte creativitatea la atelierele gratuite organizate în Casa lui Moș Crăciun, pe 2, 3, 9 și 10 decembrie, unde vor putea crea diverse ornamente și accesorii personalizate, fie vor avea ocazia de a învăța din tainele caligrafiei pentru a realiza scrisori deosebite cu dorințele lor pentru seara de Ajun. La Fabrica lui Moș Crăciun fiecare atelier cuprinde patru sesiuni a câte 30 de minute fiecare, iar grupele sunt formate din maxim 10 copii.

Program artistic

În fiecare an, scena din cadrul Târgului de Crăciun București găzduiește numeroase spectacole de muzică și dans, susținute de cei mai apreciați artiști din România. Ediția din acest an va reuni peste 1.000 de artiști, de la coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreți de muzică populară, cântăreți folk, până la trupe rock și pop: Loredana, Smiley, Andra, Direcția 5, Bere Gratis, Voltaj, Horia Brenciu, Paula Seling, Luminița Anghel, Marcel Pavel, Pheonix, Iris, Vița de Vie, Gheorghe Zamfir, Fuego, Ștefan Hruscă, Ducu Bertzi, Orchestra Națională „Valahia”, Corul de Copii Radio, Orchestra „Mundi Colour”, fiind doar câțiva dintre artiștii care vor anima atmosfera serilor de iarnă la Târgul de Crăciun București.

PROGRAMUL COMPLET al evenimentului în limba română: 

 

PROGRAMUL COMPLET al evenimentului în limba engleză: https://goo.gl/jMn27m

Campanie Umanitară

„Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”, acesta este mesajul pentru toți cei care vor să ajute copiii aflați în dificultate. Campania umanitară este organizată anual cu scopul de a încuraja vizitatorii să doneze cărți și jucării, făcând apel la solidaritate și implicare socială. Perioada de desfășurare este 1 – 20 Decembrie, iar punctul de donare se află la intrarea în Casa lui Moș Crăciun.

Târgul de Crăciun București este o locație apreciată atât de bucureșteni și români din întreaga țară, cât și de turiști, fiind parte din rețeaua internațională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa, intitulată „Christmas Markets”.

Accesul la toate activitățile din cadrul evenimentului este gratuit.

__

Parteneri: Coca-Cola, Compania Națională Aeroporturi București, Apa Nova

Partener media principal: Magic FM

Details

Start:
December 1, 2017 @ 10:00 am
End:
December 27, 2017 @ 10:00 pm
Cost:
Free
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Piața Constituției
Bulevardul Libertății, București , România
+ Google Map
creart
Total time: 1731817171.6216 s