Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Târgul Bucureștilor 2017 – Parc Herăstrău

September 29, 2017 @ 10:00 am - October 1, 2017 @ 10:00 pm

| Free

Târgul Bucureștilor, la a doua ediție, în Parcul Herăstrău!

Primăria Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează a doua ediție a evenimentului „Târgul Bucureștilor”, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, în Parcul Herăstrău.

Sărbătoarea fructelor și a legumelor, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor românești din sezonul tomnatic este celebrată în acest an în cadrul unui târg cu peste 80 de căsuțe, la care producătorii români din întreaga țară vor fi prezenți cu cele mai bune recolte, evenimentul adunând totodată și meșteșugari și artistici plastici autohtoni.

Târg de meșteșuguri și expoziție de produse tradiționale

Târgul va fi deschis în fiecare zi, între orele 10:00 – 22:00, și va cuprinde o varietate de fructe și legume proaspete și produse românești: zacuscă, brânzeturi tradiționale, turtă dulce, miere, dulceață, precum și diverse obiecte: ii și costume tradiționale românești, vase din sticlă, porțelan și ceramică, obiecte de uz casnic sculptate în lemn, icoane, decorațiuni din pănușă, accesorii din piele, păpuși din textile, jucării din lemn și multe altele.

Zonă gastronomică

Preparatele culinare din bucătăria autohtonă nu vor lipsi din cadrul evenimentului, cei prezenți fiind invitați să se delecteze cu mâncarea tradițională românească la zona gastronomică, zilnic, în intervalul orar 10:00 – 22:00. Must, sarmale, pastramă, plăcinte, poale-n brâu, porumb fiert sau clătite sunt câteva dintre deliciile pregătite.

Spectacole de muzică și dans din folclorul autentic românesc

Spectacolele de muzică și dans, specifice fiecărei zone a țării vin în completarea sărbătorii din Parcul Herăstrău. Programul celei de-a doua ediții va începe în fiecare zi la ora 17:00 și reunește ansambluri folclorice, minorități și comunități naționale, orchestre, artiști de muzică populară și muzică ușoară: minoritatea rușilor-lipoveni Ans. „Reabinuska” din Tulcea, minoritatea germană Ans. „Korona” din Braşov, minoritatea italiană Ans. „Siamo di nuovo insieme” din Iaşi, Minoritatea slovacă Ans. „Cerovina” din Bihor, Nicolae Furdui Iancu cu Taraful „Crai Nou”, invitaţi Veta Biriş şi Sava Negrean Brudaşcu, Gheorghe Zamfir şi „Cazanoi” Orchestra, Irina Sârbu Band, Silviu Biriş şi Taraful „Bucureşti”, Crina Matei & Band, Marius Mihalache Band, Orchestra  „Balada Bărăganului” din Slobozia, condusă de maestru dirijor Cristian Obrejan, invitat Margareta Clipa, Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, invitaţi Maria Ciobanu, Ştefania Rareş, Lavinia Goste, Gheorghe Turda, Mioara Velicu, Florica Zaha, Ionuţ Dolănescu sunt câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă în cele trei zile ale evenimentului.

Intrarea la toate activitățile din cadrul Târgului Bucureștilor este gratuită.

Eveniment organizat de: Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București

Parteneri media: România TV, Magic FM, Zile și Nopți, Blitz TV, Bucharest City App, Art 7, România Pozitivă, Calendar Evenimente, Orașul Meu, Gratuitor, IQool, Prwave.ro, Best-Event.

 

Details

Start:
September 29, 2017 @ 10:00 am
End:
October 1, 2017 @ 10:00 pm
Cost:
Free
Event Category:
Event Tags:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Parcul Herastrau
Bucuresti, România
+ Google Map
creart
Total time: 1734912654.2801 s