Accesul în Grădina cu Filme se face cu respectarea normelor de protecție sanitară.
__
MEDEEA
după Euripide
Regia: Irisz Kovacs
Cu: Andrada Balea, Alexandra Bob, Sorana Eșanu, Cabiria Morgenstern, Timeea Pădurean
Cu toții cunoaștem mitul vrăjitoarei Medeea: femeia înnebunită de gelozie își ucide copiii pentru a se răzbuna pe soțul infidel. Dar mai rezonează cu noi povestea ei, mii de ani după ce a fost scrisă? Cât s-a schimbat condiția femeii, în tot acest timp? Dar, mai ales, cum ar fi dacă am putea îndrepta tragedia, și, de data asta, nu ar mai fi niciun bărbat pe scenă, furia s-ar transforma în acceptare și nu ar muri niciun copil de mâna Medeii?
„În Medeea, am vrut să vorbim despre condiția femeii atât prin conținut, cât și prin formă: am lucrat cu o echipă integral feminină și am încheiat spectacolul cu un poem al autoarei Olga Ștefan, aducând tragedia înspre noi, printr-o o idee simplă: Medeea e peste tot. Tragedia e peste tot. Oamenii sunt aceiași, de la Euripide până acum. Iar pentru a îndulci tragedia, i-am adus niște accente de comic și grotesc, schimbând constant registrul, cerându-i spectatorului să fie partener în creație, mereu disponibil să se mute în această structură dinamică.” – Irisz Kovacs
Durata: 45 min.
Spectacol produs în cadrul Facultății de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca
TĂCIUNI ALBI – Spectacol-lectură
de Saviana Stănescu
Regia: Amalia Iorgoiu
Cu: Andreea Raluca Șuilea, Elisa Pîrvan, Varty Mihail, Dorin Enache
O familie din America merge într-o țară săracă (musulmană) pentru a înfia o fetiță. Ajunși acolo găsesc două surori (pe Shari și Viky) și fac o alegere – o aleg pe cea mai mică, pe Viki, pentru că este mai luminoasă, mai albă. Cea rămasă, Shari, ajunge să fie dominată de trauma declanșată de această alegere, iar la maturitate își caută sora mai mică pentru a se răzbuna, pentru că este și a fost diferită. Tot ce e alb îi face rău (zăpada e fierbinte), dar încă mai aspiră la o schimbare. Oare dacă se așează pe un scaun alb, pielea ei va deveni albă? Sau sora sa o va ajuta să fie și ea albă? Dacă nu, una dintre ele moare, sau ambele vor muri?!
„Este un text care mă urmărește de ceva vreme, pentru că este despre adopții, despre alegeri, despre cum traumele din copilărie te urmăresc și te modifică până la maturitate. Despre diferențe. Despre ecoul pe care îl poate avea un cuvânt în viața unui copil. Când pierzi șansa de a avea o viață mai bună, o familie, pentru că ești diferit – pentru că pielea ta nu este albă. O poveste pe care o poți recunoaște oriunde – chiar și aici, în România. Dar este și despre iubire. Acea iubire care te poate face să te sacrifici pentru celălalt.” – Amalia Iorgoiu
Durata: 40 min.
Spectacolele au fost selectate în cadrul Open call-ului de teatru independent @ Grădina cu Filme – Cinema & More, de către un juriu format din Chris Simion-Mercurian, Rozana Mihalache și Ioan Maxim.
__
Accesul începând cu ora 20:00
**Bilete disponibile pe Eventbook.ro și la casa de bilete CREART