Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Săptămâna Sunetului @Teatrelli

March 3, 2018 @ 4:00 pm - 8:00 pm

| Free

Primăria Municipiului București prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție organizează sâmbătă, 3 martie, ora 16:00, conferința despre sănătatea urechii, calitatea sonoră a concertelor amplificate și Eticheta 90dB pentru concerte, la sala Teatrelli din Piața Alexandru Lahovari nr. 7.

Conferința face parte din evenimentul internațional Săptămâna Sunetului, care pune în valoare arta sonoră și meseriile legate de mediu sonor înconjurător, difuzare de sunet și sănătate auditivă. Săptămâna Sunetului se organizează la Paris din 2007, a fost preluată și la Bruxelles, iar din 2016 există și la București, UNESCO recunoscând principiile promovate de acest eveniment.

Conferința organizată de asociația Jumătatea plină este susținută de Forumul Cultural Austriac și de Primăria Capitalei, prin creart, avându-i invitați pe: Philippe Ohsé (BE) – fondatorul La Semaine du Son Bruxelles, Octav Avramescu – directorul Săptămânii Sunetului, Victor Popa – programul PCON al Universității Politehnice București și Claudia Câmpeanu – membră a Grupului de Inițiativă Civică Cișmigiu.

La conferința din 3 martie vom dezbate oportunitatea aplicării în București a inițiativei partenerilor noștri belgieni, bazată pe cercetarea de teren a invitatului la acest eveniment, inginerul de sunet Philippe Ohse, care împreună cu Ministerul Mediului al Regiunii Bruxelles a lansat Eticheta 90 dbA Concert pentru concerte amplificate.

Eticheta 90 dB Concert propune organizatorilor de spectacole și, evident, tehnicienilor și muzicienilor, soluții prin care să nu depășească pe timpul concertelor lor nivelurile sonore medii compatibile cu respectul urechilor audienței, permițând excluderea oricărui risc de sănătate.

De la ora 18:00 publicul va avea parte de o demonstrație de muzică vocală supratonală (throat singing) cu Sainkho Namtchylak (AT). Cu un spectru vocal de șapte octave, Sainkho Namtchylak este o apariție impresionantă pe orice scenă. Dacă adăugăm amestecul de throat-singing originar din Republica Tuva, Siberia, Rusia, și improvizația de avantgardă, Sainkho a devenit o figură memorabilă. Sainkho a crescut într-un sat mic de lângă frontiera mongolă, a fost expusă de mică intepretării supra-tonale – tehnică rezervată tradițional bărbaților, dar pe care a exersat-o în secret construindu-și un repertoriu tradițional din cântecele învățate de la bunica. S-a mutat ulterior la Moscova unde calitățile ei vocale excepționale au fost recunoscute și a cântat în lumea întreagă ca parte din spectacole ce reprezentau minoritățile din URSS. Mai târziu, în Europa de Vest, Sainkho a devenit un fenomen a muzicii improvizate și parte a genezei scenei contemporane de World Music. A format numeroase ansambluri cu muzicieni tineri, creând producții foarte apreciate, incluzând hit-urile internaționale „Stepmother City” și „Time Out”.

Cu grupul SainkhoKosmos, unul dintre ultimele ei proiecte, s-a înconjurat de muzicieni din diferite colțuri ale lumii și cu o experiență vastă, fiecare dintre ei având un parcurs personal în formarea unei voci muzicale unice. Ei lucrează împreună pentru proiecte ce transpun pulsații din vechime în structuri moderne, creând peisaje muzicale ce plutesc liber, fiind în același timp ancorate în tradiții și spontane.

Details

Date:
March 3, 2018
Time:
4:00 pm - 8:00 pm
Cost:
Free
Event Category:
Event Tags:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Teatrelli
Piața Alexandru Lahovari, nr.7, București, 010464 România
+ Google Map
Website:
www.creart.ro
creart
Total time: 1735147851.1638 s