Joi, 31 august 2023, de la ora
20:00, vă invităm în
Grădina cu Filme (Piața Alexandru Lahovari nr.7), la recitalul poetei și prozatoarei Nora Iuga, urmat de proiecția
documentarului „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, regizat de Carla Teaha. Moderator: Dan Mircea Cipariu.
Mircea Cărtărescu a scris despre cea mai recentă carte publicată de Nora Iuga, Fetița strigă-n pahar, Editura Nemira, colecția Vorpal: „este vârful poeziei Norei Iuga până azi și una dintre cărțile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit în ultima vreme. E ca un șrapnel care-ți explodează în față, împrăștiind așchii, cioburi, bucăți brute de metal, de memorie, de creier, de citate, de orice material potrivit să-ți scrie pe piele sentința unei fragmentate, ultragiate frumuseți.”
Pentru prima dată în București, documentarul dedicat Norei Iuga este prefațat de o lectură publică de poezie și de confesiunile seducătoare ale Norei Iuga, într-un eveniment unicat chiar de Ziua Limbii Române
, pe 31 august!
Durata recitalului și a documentarului: 2h 25min
Accesul se realizează începând cu ora 19:00
NORA IUGA s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN Club. A publicat volume de versuri, printre care: „Vina nu e a mea” (1968), „Captivitatea cercului” (1970), „Opinii despre durere” (1980), „Inima ca un pumn de boxeur” (1982, 2000), „Piaţa cerului” (1986), „Dactilografa de noapte” (1996, 2010), „Spitalul manechinelor” (1998, 2010), „Autobuzul cu cocoşaţi” (2001, 2010), „Petrecere la Montrouge” (2012), „Cîinele ud e o salcie” (2013), „ascultă cum plîng parantezele” (2016). Volumele sale de proză şi poezie au fost traduse în mai multe limbi. A tradus peste 30 de titluri din Nietzsche, Strindberg, Celan, Junger, Gunter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Muller etc., dar şi cărţi pentru copii. În anul 2007 a primit Premiul „Friedrich-Gundolf’, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, Darmstadt. La recomandarea preşedintelui Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, în anul 2015 este decorată cu ordinul „Crucea de merit” în grad de cavaler. În anul 2017, preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor. La Editura Polirom a publicat romanele „Sexagenara şi tînărul” (2004, 2012), „Săpunul lui Leopold Bloom” (2007), „Hai să furăm pepeni” (2009, 2015), „Harald şi luna verde” (2014, 2016), „Lebăda cu două intrări” (2016, 2017), „Hipodrom” (2020). În 2023, i-a apărut cartea de poezie „Fetița strigă-n pahar”, Editura Nemira, colecția Vorpal.
„De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, regia: CARLA TEAHA
Poetă, romancieră și traducătoare, Nora Iuga este, la cei 92 de ani ai săi, un personaj unic pe scena literară contemporană, aducând un mix aparte de spirit ludic, carismă şi autoironie. Iată povestea scriitoarei ale cărei cărţi au fost interzise de comunişti pentru… “erotism morbid”. Documentarul ne invită să descoperim natura acestui erotism şi felul în care încă îi influenţează Norei scrisul şi perspectiva asupra vieţii, dar şi să aflăm secretul tinereţii fără bătrâneţe.