Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Povești de București – Parcul Herăstrău

September 18, 2015 @ 10:00 am - September 20, 2015 @ 10:00 pm

Weekendul acesta începe sărbătoarea capitalei!

Zilele Bucureștiului 2015

 

Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție vă invită să participați, în perioada 18-20 septembrie, la marea sărbătoare a orașului care marchează 556 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului.

Timp de trei zile creart propune o călătorie în timp prin intermediul unor evenimente culturale dar și de divertisment ce vă vor prezenta un București al schimbărilor, pornind din perioada interbelică a Micului Paris, până în era digitală, a proiecțiilor de video-mapping.

Povești de București

Parcul Herăstrău – Intrarea Charles de Gaulle

În perioada 18-20 septembrie 2015, Parcul Herăstrău va deveni una dintre principalele zone de sărbătoare, unde atmosfera Bucureștiului de odinioară va fi reconstituită printr-o serie de manifestări, precum Târgul Bucureștiului, zona culinară, concerte, parada costumelor de epocă, „Bătaia cu flori”, statui vivante, piese de teatru și spectacole de acrobație și echilibristică.

Târgul Bucureștiului și Grădina culinară sunt deschise în intervalul orar 11:00-22:00 (vineri) și 10:00-22:00 (sâmbătă și duminică), oferind publicului, și în acest an, produse diverse, de la obiecte autentice ale meșterilor populari, delicii ale bucătăriei tradiționale, până la produse neconvenționale aparținând tinerilor creatori. Grădina culinară este spațiul unde veți putea încerca rețete autohtone, alături de familie și prieteni, amintindu-ne de atmosfera grădinilor de vară, de odinioară.

Parada costumelor de epocă va fi momentul prin care vom face o călătorie în timp, alături de domni și domnițe, în haine de sărbătoare, care vor defila pe aleile parcului, la fel ca în frumoasa perioadă a „Micului Paris”. Mai mult decât atât, vizitatorii vor fi întâmpinați de statui vivante care îi vor cuceri, cu siguranță, prin povești nerostite și prin mister, dar și de spectacole de acrobație și echilibristică, unele dintre elementele de noutate ale ediției de anul aceasta.

„Bătaia cu flori de la șosea” va aduce culoare și veselie pe aleile Parcului Herăstrău, motiv pentru care vă invităm duminică, 20 septembrie, între 17:30 și 18:00 să menținem viu acest obicei frumos!

Pentru cei mici am pregătit momente de teatru și spectacole pentru copii, prin intermediul cărora vor fi purtați într-o lume a poveștilor și multe alte atracții și activități interactive precum spectacole cu baloane de săpun, mimi și jonglerii cu bile.

Concertele de diferite genuri muzicale vor avea loc în intervalul 17:00-22:00, în toate cele trei zile de eveniment. Pe scena din Parcul Herăstrău vor concerta minorități, orchestre, precum și artiști și trupe îndrăgite, astfel încât fiecare se va putea bucura de ritmurile artistului preferat. Pe lista spectacolelor se află minoritatea rușilor-lipoveni, minoritatea aromână, greacă, italiană, maghiară, germană, rromă, turco-tătară, trupe și artiști consacrați precum Ștefan Bănică Jr, Breeze, Tibi Scobiola Band, Provincialii, Virgil Ianțu & Bucharest Jazz Orchestra, Daniel Lazăr Band și Orchestra „Mundi Colour”, dirijor Daniel Jinga, Mihai Chițu, Maria Radu Band, Jukebox, Analia Selis, Orchestra Națională „Valahia”, alături de maestrul dirijor Marius Zorilă și invitații, Orchestra Reprezentativă a Armatei Române.

Video: https://www.facebook.com/photo.php?v=1004271739615013

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

Vineri, 18 septembrie 2015

11:00 – 22:00

Târgul Bucureștiului

Grădina Culinară

Parada costumelor de epocă

16.00 – 19.30

Atracții și activități interactive:

  • Statui vivante
  • Mimi
  • Spectacol cu baloane de săpun

17:00 – 22:00

Spectacol: comunitatea aromână, minoritatea greacă, minoritatea italiană, minoritatea maghiară, minoritatea germană, minoritatea rromă, minoritatea turco-tătară, minoritatea rușilor-lipoveni

20:00 – 21:45

Orchestra Națională „Valahia”, maestru dirijor Marius Zorilă și invitații

 

Sâmbătă, 19 septembrie 2015

10:00 – 22:00

Târgul Bucureștiului

Gradina Culinară

Parada costumelor de epocă

10.00 – 12.00

Școala de dans modern și balet “Show Dance Art”, Piesa de teatru „Iedul cu trei capre”,  Trupa de dans „Dance World”

16.00 – 20.00

Atracții și activități interactive:

  • Echilibristică pe monociclu
  • Jonglerii cu bile
  • Teatru interactiv
  • Spectacol cu baloane de săpun

 

17:00 – 22:00

Concerte: Mihai Chițu, Breeze, Tibi Scobiola Band, Provincialii, Ștefan Bănică Jr.

 

Duminică, 20 septembrie 2015

10:00 – 22:00

Târgul Bucureștiului

Grădina Culinară

Parada costumelor de epocă

10.30 – 11.30

Orchestra Reprezentativă a Armatei Române

10.00 –  13.00

Atracții și activități interactive:

  • Echilibristică pe monociclu
  • Jonglerii cu bile
  • Teatru interactiv
  • Spectacol cu baloane de săpun
  • Statui vivante
  • Mimi

17:30 – 18:00

Atracții și activități interactive: „Bătaia cu flori”

17:00 – 22:00

Concerte: Analia Selis, Maria Radu Band, Jukebox, Daniel Lazăr, Daniel Lazăr și Orchestra „Mundi Colour”, dirijor Daniel Jinga, Virgil Ianțu & Bucharest Jazz Orchestra

Details

Start:
September 18, 2015 @ 10:00 am
End:
September 20, 2015 @ 10:00 pm
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Parcul Herastrau
Bucuresti, România
+ Google Map
creart
Total time: 1734801829.5554 s