Jazzappella este un sextet vocal mixt a cappella de jazz înfiinţat în Bucureşti în anul 2011.
Grupul are un repertoriu format din standarde de jazz în aranjament propriu, compoziţii proprii – swing, bossa-nova etc. – şi aranjamente originale, speciale pentru genul a cappella, ale unor şlagăre pop-rock.
Încă de la primul recital Jazzappella, în septembrie 2011, la concertul „În Memoria lui Freddie Mercury”, publicul a primit grupul cu surprindere şi cu mare entuziasm.
Apariţiile publice Jazzappella au continuat cu un concert la un eveniment privat din zona corporatistă, apoi un concert la teatrul La Scena.
A urmat un recital la emisiunea „Unora le place …” cu Florian Lungu şi Mihai Godoroja la TVR în toamna anului 2011.
Anul 2012 a debutat cu un concert la teatrul La Scena.
Grupul a trecut prin transformări de componenţă şi a ajuns apoi la o formulă stabilă care continuă să existe şi în prezent: Ana-Cristina Leonte, Ana Bancescu, Elena Moroșanu, Zoltán András, Bogdan Tudor.
În vara anului 2012, Jazzappella a oferit un recital la SamFest, festivalul de jazz de la Satu Mare şi la Noaptea Institutelor Culturale la Bucureşti.
Muzica grupului Jazzappella este proaspătă, sofisticată, directă şi spontană, cucerind din prima publicul ascultător şi creând atmosferă.
Biletele pot fi achizitionate de aici: