Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Expoziția Zilele Artelor Textile București la Galeria creart

July 10, 2017 @ 10:00 am - July 31, 2017 @ 7:00 pm

| Free

Luni, 10 iulie 2017, începând cu ora 19:00, la Galeria creart din Piața Alexandru Lahovari 7, va avea loc vernisajul expoziției și lansarea catalogului Zilele Artelor Textile București, ediția întâi. Evenimentul expozițional, organizat în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii, în parteneriat cu Primăria Municipiului București și creart, va reuni lucrări semnate de 15 artiști cu specializarea textile.

Lucrările de tapiserie, vestimentație și obiect textil prezentate în cadrul expoziției sunt semnate de: Marijana Bițulescu, Gabriela Cristu, Adriana Dorobanțu, Răzvan Dumitran, Constantina Dumitru, George Gogescu, Irina Hasnaș Hubbard, May Oana Isar, Mihai Moldovanu, Ruxandra Sibil Mermeze, Claudia Mușat, Cela Neamțu, Anca Șesan, Victoria Zidaru, Nicolae Zîmbroianu. În cadrul expoziției vor fi expuse și fotografii realizate în atelierele artiștilor de Claudiu Ciprian Popa.

Diversitatea opțiunilor artistice identificate în expoziția de față vine să confirme faptul că tapiseria este un domeniu inepuizabil, generos și ofertant ca expresie plastică. Este o expoziţie care atestă faptul că există o multitudine de abordări stilistice și că domeniul are încă multe potenţialităţi de cercetare şi exprimare. Cu siguranță putem vorbi despre artele textile atât la trecut, la prezent, dar şi la viitor.

Petru Lucaci, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici

… țesătura e o artă născută şi crescută odată cu omul, toate marile imperii ale omenirii au utilizat însemne țesute de putere, mii de ateliere mânăstirești medievale de țesături au produs zeci de mii de capodopere,  mari şi foarte mari pictori renascentiști sau baroci şi-au făcut o vocație din a face cartoane de tapiserie (şi ce laudă aduce tapiseriei, în pânzele sale, Vermeer!),  Loos omagia, în nod, precursorul arhitecturii, Bauhausul cuprindea, în Catedra „de bază” Artă și Design, și Tapiseria (…) artiști-staruri ca Roy Liechtenstein, Paul Klee, Miro, Warhol ori Damien Hirst şi-au încercat puterile şi în arta fibrei; mai recent, omul contemporan silește artistul țesător să conceapă atomi textili (mini-competiții dedicate obiectelor tridimensionale se desfășoară în toată lumea, născând, uneori, micro-capodopere), a căror bună motivare este aceea de a tine trează atenția lumii faţă de arta firului și a nesfârșitelor ei posibilități.

Constantin Hostiuc, Istoric și Critic de Artă

Ateliere Deschise de Arte Textile. Evenimentul expozițional va însoți programul Atelierele Deschise de Arte Textile, acțiune cultural-educativă în cadrul căreia o serie de ateliere de artiști cu specializarea textile vor fi deschise, timp de două weekenduri consecutive, publicului bucureștean, 06-07 iulie și 15-16 iulie 2017. Informații despre eveniment, precum și adresele atelierelor artiștilor sunt disponibile pe site-ul www.ateliere.net sau în aplicația pentru Smartphone Ateliere, ce poate fi descărcată de pe platformele App Store sau Google Play.

În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul Petru Lucaci, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, Constantin Hostiuc, istoric și critic de artă, și Maria Pașc, curatorul expoziției.

Expoziția Zilele Artelor Textile 2017 are intrarea gratuită și va putea fi vizitată în perioada 10 – 31 iulie 2017, la Galeria creart, de luni până duminică, între orele 10:00 și 19:00.

 

Details

Start:
July 10, 2017 @ 10:00 am
End:
July 31, 2017 @ 7:00 pm
Cost:
Free
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Sediul Creart
Str. Alexandru Lahovari, nr. 7, Bucuresti, Bucuresti-Ilfov România
+ Google Map
Phone:
021 318 3804
Website:
http:/creart.ro
creart
Total time: 1735259156.6497 s