Spectacolul, generat de textul lui Aldo Nicolaj „Fluturi, fluturi…” – piesă scrisă pentru actrița Paola Borboni (1900-1995) la împlinirea a 50 de ani de activitate artistică, prilejuiește întâlnirea, într-un moment de grație, cu o mare actriță: Adela Mărculescu, la vârsta de 80 de ani. Emoția și comicul, surpriza, dar și o tensiune dramatică, care ajunge la cele mai înalte cote, sunt atributele unui spectacol dedicat unei mari actrițe și unei adevărate contese a teatrului românesc – Adela Mărculescu.
Dan Tudor (actor și regizor consacrat) și Miriam Rizea (tânără, dar deja cunoscută actriță) întregesc în mod fericit distribuția spectacolului, iar prezența în echipa de producție a Corinei Grămoșteanu (scenograf) și a lui Vlaicu Golcea (compozitor) certifică faptul că la Teatrelli se pregătește un spectacol memorabil.
Cu: Adela Mărculescu, Dan Tudor și Miriam Rizea
Regia și Adaptarea: Dan Tudor
Scenografia: Corina Grămoșteanu
Muzica originală: Vlaicu Golcea
Traducerea: Angela Ioan