Cele mai bune scurtmetraje de dans ale ediției BIDFF #10
La finalul celor patru zile de festival,
𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝐩𝐞 𝟖 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, de la
𝐨𝐫𝐚 𝟐𝟏:𝟎𝟎, 𝐁𝐮𝐜𝐡𝐚𝐫𝐞𝐬𝐭 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐃𝐚𝐧𝐜𝐞 𝐅𝐢𝐥𝐦 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥 invită publicul în
𝐆𝐫𝐚̆𝐝𝐢𝐧𝐚 𝐜𝐮 𝐅𝐢𝐥𝐦𝐞 – 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚 & 𝐌𝐨𝐫𝐞 (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7) să vizioneze
scurtmetrajele de film de dans care au câștigat competiția în cea de-a 10-a ediție BIDFF.
Durata: 70 min
Cu o selecție inedită în peisajul bucureștean, festivalul aduce povești puternice și emoționante din peste 30 de țări. Tema acestei ediții, 𝐌𝐚𝐩𝐩𝐢𝐧𝐠 𝐁𝐨𝐝𝐢𝐞𝐬, va crea o hartă a diferitelor contexte social-politice, prezentând noi perspective asupra lumii contemporane și aducând în fața publicului evenimente care abordează subiecte interconectate cu ecologia, tehnologia, transformările corpului și conexiunile dintre trecut și viitor. Cei 10 ani de existență a BIDFF reprezintă implicarea în crearea unui context artistic unic, fiind singurul festival internațional de film de dans din estul Europei la acest moment, ceea ce îl face să fie un proiect important în peisajul artistic local, cât și internațional.
Evenimentul va fi prezentat de directoarea artistică a festivalului Carmen Coțofană și fondatoarea BIDFF Simona Deaconescu, alături de invitații speciali Lucia Carolina de Rienzo (IT) Iztok Kovač (SL), Fu Le (FR) – membrii juriului din acest an aniversar.
Te așteptăm la Grădina cu Filme – Cinema & More la un roller coaster de senzații, forme și ritmuri care închide cea de-a zecea ediție a festivalului.
Accesul începând cu ora 20:00