Acasă » New » !!!Eveniment cultural anulat!!! Târgul oficial de Paște al Capitalei, Tradiții și Flori de Sărbători, ediția a 12-a

!!!Eveniment cultural anulat!!! Târgul oficial de Paște al Capitalei, Tradiții și Flori de Sărbători, ediția a 12-a

❗️𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐚𝐭❗️

𝑇𝑎̂𝑟𝑔𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑃𝑎𝑠̦𝑡𝑒 𝑎𝑙 𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑒𝑖, 𝑇𝑟𝑎𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝐹𝑙𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑆𝑎̆𝑟𝑏𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖, 𝑒𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑎 𝑎 12-𝑎

Din cauza ajustărilor bugetare recente, CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, inițiator și organizator al Târgului oficial de Paște al Capitalei, este obligat să anunțe anularea celei de-a 12-a ediții, ce urma să se desfășoare în Parcul Regele Mihai I, în perioada 27 aprilie – 6 mai.

Devenit deja o tradiție a Bucureștiului și fiind vizitat anual de peste 100.000 de locuitori ai orașului și turiști, evenimentul cultural prezenta arta și meșteșugurile autentice din toate zonele etnografice ale țării, peste 80 de creatori și producători locali participând în cadrul târgului, în fiecare ediție.

Regretăm că ne aflăm în imposibilitatea reală de a ne continua misiunea, promovarea și susținerea tradițiilor și a patrimoniului național imaterial, și vă asigurăm că ne concentrăm eforturile pentru a menține beneficiile culturale ale publicului, cetățenii capitalei.

Le mulțumim pentru încredere tuturor meșteșugarilor, artiștilor plastici și producătorilor care aleg, de atâția ani, să se înscrie în procedura de selecție a Târgului de Paște și a altor astfel de proiecte organizate de CREART, garantând calitatea, autenticitatea și reprezentativitatea culturii naționale, precum și numeroșilor vizitatori care o apreciază și se implică activ în păstrarea acesteia.

     

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734866861.3035 s