Acasă » New » „Atelierul de Povești” la TEATRELLI/CREART, cu Cosmin Perța, Cristian Teodorescu și Mike Godoroja & Blue Spirit

„Atelierul de Povești” la TEATRELLI/CREART, cu Cosmin Perța, Cristian Teodorescu și Mike Godoroja & Blue Spirit

„Atelierul de Povești” la TEATRELLI/CREART, cu Cosmin Perța, Cristian Teodorescu și Mike Godoroja & Blue Spirit

Marți, 15 octombrie 2024, de la ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din Bucureşti (Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7), asociația Euro CulturArt prezintă ultima secvență a show-ului de povestiri și blues „Atelierul de Povești”, în cadrul proiectului omonim. Evenimentul este găzduit și susținut de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti. Protagoniști sunt Cosmin Perța și Cristian Teodorescu, alături de patru adolescente de la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu” și Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”: Teodora Chiru, Raluca Niculae, Ștefania Vâscu și Ioana Maria Vasilescu. Povestirile invitaților vor rezona cu sonurile muzicale ale trupei Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrionul evenimentului este poetul și managerul cultural Dan Mircea Cipariu.

Cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și cu susținerea CREART, „Atelierul de Povești” propune un proiect de promovare a culturii scrise contemporane pentru liceeni prin ateliere de scriere și lectură creativă (online și offline) susținute de câțiva dintre cei mai importanți profesori de scriere și lectură creativă din România: Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu.

Liceenii selectați în proiect se întâlnesc cu nume reprezentative ale prozei române contemporane care au publicat cărți în ultimii ani, la edituri prestigioase și din generații diferite: Ruxandra Burcescu, Paula Erizanu, Nora Iuga, Cristian Fulaș, Simona Goșu, Cosmin Perța și Cristian Teodorescu. Art director-ul proiectului este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Publicul acestui ultim show „Atelierul de Povești” este format din liceenii și profesorii de la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu” și Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”.

Proiectul „Atelierul de Povești” nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

www.atelieruldepovesti.ro 

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1734845121.1747 s