Acasă » Stiri » Rapperul Yasiin Bey (Mos Def) concertează în premieră în România, la Creative Fest 2015

Rapperul Yasiin Bey (Mos Def) concertează în premieră în România, la Creative Fest 2015

Artistul de hip-hop Yasiin Bey, cunoscut şi sub numele de Mos Def, va concerta în premieră în România, pe 6 septembrie, la cea de-a doua ediţie a Creative Fest, un festival de artă şi cultură urbană, organizat de Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție.

Cea de-a doua ediție a festivalului de artă și cultură urbană Creative Fest va avea loc în acest an pe  5 şi 6 septembrie, în Parcul Izvor din Capitală, intrarea fiind liberă.

Timp de două zile, bucureștenii și nu numai sunt așteptați la o serie de evenimente spectaculoase, precum concerte, demonstrații de street dance, grafitti, 3D urban art, space painting, acrobații cu flăcări, freestyle football şi sporturi extreme.

Unul dintre highlight-urile evenimentului de anul acesta este artistul Yasiin Bey, cunoscut şi sub numele de Mos Def, care va susţine, în premieră, un show în România, la cea de-a doua ediție a Creative Fest. Line-up-ul celor două zile de festival va fi completat de Șuie Paparude, Robin & The Backstabbers, DOC & Vlad Dobrescu feat. Cedry2k & Carbon, Gojira & Planet H, Professor P & DJ Akilles (Suedia), Les Elephants Bizarres, Grimus, Basska și Tony Baboon Band.

Pe numele său real Dante Terrell Smith, Yasiin Bey este originar din Brooklyn, New York, și, începând cu vârsta de șase ani, acesta a cochetat cu actoria și muzica, urmând un liceu de profil. Şi-a început cariera muzicală în 1994, sub numele de Mos Def, dar a cunoscut succesul în anul 1998, fiind considerat unul dintre cei mai importanți rapperi atât de adepții genului muzical, cât și de critici.

Primul contact cu muzica l-a avut în anul 1994, când a format grupul rap Urban Thermo Dynamics (UTD). În 1996, Mos Def decide să înceapă o carieră solo și înregistrează melodii pe albumele unor formații cunoscute, precum Da Bush Babees și De La Soul. Apoi, la finalul anului 1996, lansează primul său single, intitulat „Universal Magnetic”, melodia ajungând în topurile importante dedicate muzicii rap underground. La începutul anului 1997, Mos Def își schimbă numele de scenă în Yasiin Bey și, împreună cu Talib Kweli, formează grupul muzical Black Star.

După succesul pe care l-a înregistrat alături de Talib Kweli, Yasiin Bey decide să continue cariera solo și lansează în 1999 albumul „Black on Both Sides”. Succesul său a continuat cu „The New Danger”, un album foarte bine primit de iubitorii genului muzical. Albumul a debutat pe locul 5 în topul Billboard, iar melodia „Sex, Love & Money” s-a numărat printre nominalizările Grammy Awards 2005, la categoria „Best Urban/Alternative Performance”.

Totodată, Yasiin Bey este cunoscut ca actor, având peste 40 de roluri în cariera sa. La vârsta de 14 ani, acesta a apărut în filmul „God Bless the Child”, care a fost lansat în 1998 pe ABC. De asemenea, a avut roluri în „The Cosby Mysteries”, “Something the Lord Made”, “Next Day Air”, “16 Blocks”, “Be Kind Rewind”, “Jaf în stil italian/ The Italian Job” și „Brown Sugar”. Un alt rol important al rapperului american a fost cel din serialul “Dexter”, unde l-a interpretat pe Brother Sam.

Creative Fest este un festival cu intrare liberă, care urmărește să se poziționeze ca unul dintre cele mai importante evenimente culturale urbane din România, prin promovarea capacităților creative ale mediului artistic tânăr din București și prin oferirea unei platforme de exprimare vizibilă pentru tinerii creativi din Capitală.

Organizator: Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție.

Parteneri: Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB), Desperados

Parteneri Media: Ziarul Ring, orasulmeu.ro, zilesinopti.ro, agenda.liternet.ro, urban.ro, e-zeppelin.ro, iconcert.ro, infomusic.ro, vinsieu.ro, urbanology.ro, metropotam.ro, Mic Check, PR Wave, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România București FM, 24FUN, IQool, Bigcitylife.ro, Calendar Evenimente, Festivaluri Românești, România Pozitivă, Dor de Ducă.

Cine ne iubește



Citește și

  • Solo show Francisc Chiuariu, la Galeria CREART

    Vineri, 15 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), are loc...

  • Târgul de Crăciun București 2024

      Capitala se pregătește de sărbătoare: Cel mai mare și mai spectaculos Târg de Crăciun din România  își deschide porțile...

  • Femei.Putere.România

      CREART@Art Safari CORNEL BRAD Femei.Putere.România Curatoare Carmen Casiuc 14 noiembrie – 15 decembrie   Expoziția „Femei. Putere. România” prezintă...

creart
Total time: 1732325866.7748 s