Relaxare și recreere în natură pentru toate vârstele: lectură, concerte și ateliere creative
Bucureştenii sunt aşteptaţi la o nouă sesiune de relaxare în aer liber, în perioada 1 iulie – 31 august, în Parcul Cişmigiu, unde va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului Copacul cu Cărţi, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură Urbană şi Mediu (A.C.U.M).
„Succesul de care s-a bucurat Copacul cu Cărţi la prima ediţie ne-a determinat să extindem evenimentul pe parcursul a două luni. Prin această inițiativă sperăm să (re)aducem farmecul cărţilor tipărite în atenţia bucureştenilor de toate vârstele, oferindu-le o alternativă culturală de relaxare şi de petrecere a timpului liber.”, a declarat Florentina Oancea, coordonator proiect cultural Copacul cu Cărți.
Peste 150 de romane şi publicaţii sunt puse în mod gratuit la dispoziţia vizitatorilor. Pe lângă lectura în aer liber, programul evenimentului Copacul cu Cărţi cuprinde şi o serie de ateliere pentru copii, prin care aceștia vor explora lumea origami şi vor păși în universul personajelor preferate prin pictura pe faţă.
Adulţii sunt invitaţi la o serie de workshop-uri practice şi creative, precum cel de Fashion – „Dress for success”, unde vom afla despre cum putem folosi hainele ca pe un instrument al exprimării personalității, cel de tehnici de automasaj sau atelierul Idei Cusute. Cei dornici de mişcare sunt așteptați la cursuri de auto-apărare Krav Maga – sistem de luptă derivat din metoda militară folosită de forţele speciale israeliene sau cele de Tai Chi.
Muzica contribuie la starea de relaxare a fiecăruia dintre noi, motiv pentru care serile sunt dedicate sesiunilor Live de DJ şi saxofon cu ArtHitEctronic & Friends, show-urilor de improvizaţie şi concertelor de pian cu Flavian Chitic şi Denisa Bozoancă.
Intrarea la toate activitățile din cadrul evenimentului Copacul cu Cărţi este liberă.
Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina oficială de facebook:
https://www.facebook.com/CopaculcuCarti.
Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti
Parteneri: Asociația Pentru Cultură Urbană și Mediu (A.C.U.M), Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București
Susținut de: BCR
Cu sprijinul: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Librăriile Humanitas
Parteneri media: TV City, Zile și Nopți, Radio România București FM, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România Muzical, 24 Fun, Nicecream FM, Zeppelin, PR Wave, Iqool, Bigcitylife.ro, Orașul Meu, Feeder.ro, Înfestival, România Pozitivă, Dor de Ducă, Calendar Evenimente, Online Gallery, Urban.ro, Cooperativa Urbană, Suntmămica.ro, Vinșieu, Dietetik, Mișcarea Oamenilor Visători.