Acasă » Stiri » 19 – 21 septembrie, Zilele Bucureștiului iau cu asalt capitala!

19 – 21 septembrie, Zilele Bucureștiului iau cu asalt capitala!

Primăria Capitalei organizează Zilele Bucureștiului, în perioada 19-21 septembrie. Evenimentele se vor desfășura în Piața Constituției, Piața Universității, parcul Cișmigiu și Centrul Istoric.

Porți deschise la Hanul Gabroveni

Sărbătoarea Bucureștiului va debuta joi, 18 septembrie, cu inaugurarea Hanului Gabroveni, monument istoric consolidat, reabilitat și modernizat cu fonduri norvegiene și de la bugetul local, care va deveni noul centru cultural al Capitalei.

Pe 20 și 21 septembrie, Hanul Gabroveni își deschide oficial porțile, în intervalul orar 10,00-20,00, pentru a-i întâmpina pe toți cei doresc să cunoască mai bine unul dintre locurile care vor găzdui evenimente ce vor revitaliza peisajul cultural bucureştean.

Parcul Cișmigiu – Târgul Bucureștiului

Începând de vineri, 19 septembrie și până în data de 21 septembrie, în Parcul Cișmigiu se va desfășura Târgul Bucureștiului, unde, în intervalul 10:00- 22:00, vizitatorii sunt asteptați cu o gamă diversă de produse, de la obiecte ale meșterilor populari la cele aparținând tinerilor creatori autohtoni, iar în zona culinară, culturală și socială acestora li s-a pregătit un spațiu alternativ de relaxare și de petrecere a timpului liber, în natură, alături de familie și prieteni.

Sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 15:00 va avea loc Parada costumelor de epocă, urmată de un spectacol de magie “TeO Magic Show”, iar începând cu ora 18,00, timp de jumătate de oră, se va desfășura deja legendara “Bătaie cu Flori”.

Începând cu ora 16.45, spectacolele artistice vor debuta cu Opera Comică “De la Hora Mărțișorului la Călușari”, urmați de minoritățile aromână, rromă, greacă, italiană, maghiară, turco-musulmană, germană, evreiască, iar de la ora 20.00 și până la 21.15 va urca pe scena orchestra “Valahia”, cu Gheorghița Nicolae, Marioara Man Gheorghe și Maria Dragomiroiu.

Duminică, 21 septembrie, Târgul Bucureștiului continuă cu zona culinară, culturală, atelierele interactive, parada costumelor de epocă și „Bătaia cu Flori”. Începând cu ora 17.00, programul artistic va debuta cu  un spectacol susținut de Grupul “Trei Parale”, urmat de “Midnight Colors”, Anton Pann Ensemble, iar de la 18.50 vor urca pe scena din Cișmigiu Ozana Barabancea & Band, urmată de Silviu Biriș și Band București, Maria Buză și Taraful George Pătrașcu, Irina Sârbu & Band și Marius Mihalache – Back to swing.

Centrul istoric – Dans in aer liber

Nu putea lipsi nici Centrul istoric din sărbătorirea Zilelor Bucureștiului. Astfel, începând de vineri 19 septembrie, timp de trei zile, în intervalul 17.00 – 22.00, intersecția străzilor Lipscani și Eugen Carada se va transforma într-un ring de dans în aer liber. Artiștii invitați vor dansa pe ritmuri latino și vor susține cursuri pentru cei ce doresc să învețe tainele coregrafiei.

Piața Constituției

“rEvoluția Muzicii Ușoare Românești”

Un eveniment de excepție va avea loc în Piața Constituției, sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 20.00, unde se va desfașura “rEvoluția Muzicii Ușoare Românești”.

Pe scenă vor urca cei mai iubiți artiști români, de la Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Cristi Minculescu, Horia Moculescu până la Loredana, Delia, Marius Moga, Smiley, What’s UP, Adda, Ștefan Banică Jr. și mulți alții, iar publicul va fi invitat să cânte odată cu artiștii „De-ai fi tu salcie la mal”, „Strada Speranței”, „Bună seara, iubite”, „Truli, truli”, „Frumoasa mea”, „Mă întorc la tine, mare albastră”, „Lalele, lalele”, „Acasă”, „Pe barba mea” și multe alte piese care au traversat anii și au rămas vii în inima ascultătorilor.

iMapp Bucharest 555

Tot sâmbătă, de la ora 23,00, Palatul Parlamentului va deveni un ecran gigant, pe care se va proiecta iMapp Bucharest 555, un spectacol multimedia unic în Europa, urmat de “DJ Open Air Party”care va transforma Piața Constituției într-un club în aer liber.

La iMapp Bucharest 555 vor fi proiectate 5 show-uri a câte 5 minute și 55 de secunde, pe cea mai impresionantă suprafață pe care o poate oferi o clădire. Deși fațada Palatului Parlamentului a mai fost folosită pentru proiecții, este prima dată când este încorporată într-un proiect de video-mapping, care presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme și culori suprafața clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza și reinterpreta aria gigantică a construcției, de aproximativ 20.000 de metri pătrați.

Selecția echipelor de artiști a fost efectuată în urma unui concurs desfășurat pe site-ul oficial al evenimentului, la care au participat echipe de artiști din întreaga lume. Dintre participanți, au fost selecționate 5 echipe cu un portofoliu deosebit, cărora li s-a oferit posibilitatea de a-și transforma ideile și viziunea în realitate, printr-un show de excepție. După ce vor avea loc toate cele 5 video-mappinguri, unul dintre ele va fi desemnat favoritul publicului, în urma unui vot prin sms, în timp real. Astfel, începând cu ora 23.05, show-ul debutează cu echipa “Maxintensity” din Ungaria, urmată de echipa “The Macula” – Cehia, echipa “Damien Fountain” din Franța, “Les Ateliers Nomad” din România și se încheie cu proiecțiile echipei “SevenZero” din Polonia.

Dj Open Air Party

Dupa iMapp Bucharest 555, tot în Piața Constituției va avea loc, începând cu ora 24:00, DJ Open Air Party, eveniment ce-i aduce pe aceeași scenă pe ISABELLA „THE MACHINE” SUMMERS of Florence & The Machine și WHOO KID (Official DJ of 50 Cent). În incheierea show-ului oferit de cei doi artiști internaționali va mixa DJ Nico de Transilvania, ambasador al Last Night a DJ Saved My Life (proiect prin care cei mai importanți DJ din lume sărbătoresc ziua de 21 septembrie, Ziua Păcii).

Fântâni Arteziene București

Primăria Municipiului București şi Apa Nova București, invită bucureștenii vineri, 19 septembrie 2014, începând cu ora 19:00, să participe la inaugurarea primei etape a proiectului „Fântâni Arteziene Bucureşti”.

Evenimentul este susţinut printr-un spectacol live multimedia de către Zoli Toth Project, în cadrul proiectului «Bach in showbiz », pe teme de muzică clasică, pop, rock, jazz şi folclor românesc, propuse de compozitorul Adrian Enescu.

Piața George Enescu – Folk you

Sâmbătă, 19 septembrie, și duminică, 20 septembrie, în intervalul orar 19.00-23.00, în Piața George Enescu se va desfașura Festivalul “Folk you!”.

Astfel, în cele două zile de festival vor urca pe scena Vama, Pasărea Rock, Antract, Nicu Alifantis, Taxi, Florin Chilian și Alexandru Andrieș.

Piața Universității – Concert de muzică alternativă și spațiu expozițional

Tot vineri, 19 septembrie, la esplanada cu statui de la Universitate, începând cu ora 20.00, până la ora 23.00, va avea loc un concert de muzică alternativă cu cele mai cunoscute trupe românești ale momentului: “The Speakers”, “The Amsterdams”, “Les Elephants Bizarres”, “Luna Amară”, “Omul cu Șobolani” și “Alternosfera”.

În intervalul 19-28 septembrie, esplanada cu statui se va transforma într-un spațiu expozițional, care va găzdui o instalație de artă contemporană – “Feed me!” a artiștilor Marilena Oprescu Singer și Radu Pop. Expoziția poate fi vizitată până pe data de 28 septembrie, apoi proiectul va parcurge un traseu itinerant în străinatate, urmând să ajungă printre altele și în Centrul Ars Electronica din Linz.

Simbolurile Bucureștiului la Palatul Brâncovenesc

Și Centrul Cultural “Palatele Brâncovenești” din Mogoșoaia participă, în perioada 19 – 21 septembrie, la sărbătoarea “Zilele Bucureștiului” cu evenimente la care sunt invitați copii din școlile bucureștene și centre de plasament, care vor participa la ateliere de creație, susținute de artiști plastici. Tot pentru copii se vor organiza un minicircuit de Formula 1, sub forma de competiție cu premii și jocuri interactive susținute de actori profesioniști. De asemenea, bucureștenii vor fi invitați în curtea palatului la teatru, precum și la concerte în aer liber. Curtea palatului va fi decorată cu o pictură 3D supradimensionată care va înfațișa imagini din trecutul Bucureștiului, din prezent și o proiecție a Bucureștiului în viitor.

La “Palatele Brâncovenești” din Mogoșoaia, duminică, 21 septembrie, începând cu ora 17.00, va avea loc un recital ADDA, iar de la 17.30, se va juca piesa de teatru “5 femei de tranziție” de Rodica Popescu Bitănescu. Spectacolul este urmat (în intervalul 19.15-19.45) de un concert Byron și de un recital Nightlosers, care va începe la ora 19.50.

De asemenea, vineri, 19 septembrie, la Palatul Copiilor, va avea loc Forumul Elevilor. Evenimentul va reuni reprezentanții liceelor bucureştene, iar elevii vor participa la workshopuri de dezvoltare și consiliere personală.

Accesul publicului la toate evenimentele organizate de Zilele Bucureștiului este LIBER.

Pentru detali despre evenimente: http://www.bucuresti555ani.ro/.

Piesa București 555 de ani: https://www.youtube.com/watch?v=04HGJ3fVQ2w

Add your comment

Cine ne iubește



Citește și

  • Solo show Francisc Chiuariu, la Galeria CREART

    Vineri, 15 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), are loc...

  • Târgul de Crăciun București 2024

      Capitala se pregătește de sărbătoare: Cel mai mare și mai spectaculos Târg de Crăciun din România  își deschide porțile...

  • Femei.Putere.România

      CREART@Art Safari CORNEL BRAD Femei.Putere.România Curatoare Carmen Casiuc 14 noiembrie – 15 decembrie   Expoziția „Femei. Putere. România” prezintă...

creart
Total time: 1732299695.9289 s