Miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), are loc vernisajul expoziției personale cu titlul „Măști de pițărăi” a artistului vizual Mircea Modreanu, curatoare Ana Daniela Sultana. Organizată de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, expoziția aduce împreună lucrări inedite ale artistului într-o instalație inspirată din tradițiile sărbătorilor de iarnă și poate fi vizitată în perioada 18 decembrie 2024 – 31 ianuarie 2025, la Galeria CREART.
„Pământul ca teritoriu își poate schimba identitatea cu fiecare secol (chiar și mai frecvent), își poate schimba granițele, denumirea, forma de organizare societală, etc. Foucault aprecia că «este foarte probabil că fiecare grup uman, oricare ar fi el, decupează, din spațiul pe care îl ocupă, în care trăiește în mod real, în care muncește, niște locuri utopice […]» La noi în țară, se păstrează în unele zone un obicei străvechi (din vremea dacilor, după cum consideră chiar localnicii) – pițăritul din Ajunul Crăciunului. Mircea Modreanu tematizează în solo show-ul de față această tradiție autohtonă, prin prisma apropierii și apartenenței sale la comunitatea momârlanilor din Petroșani, oraș în care artistul a crescut și în care a mers cu pițăratul pe când era copil. Expoziția «Măști de pițărăi» vine după un al proiect al său autoreferențial, personala de la MNTRplusC «Despre sine, cruci și altele», o expoziție-instalație cu obiecte sculpturale inspirate de crucile momârlănești din Valea Jiului. Capete de floare și alte motive tradiționale românești care se regăsesc pe ie sau pe ceramica artizanală sunt aduse în contemporan de Mircea Modreanu pe măștile de pițărăi alb-negru realizate după fizionomiile apropiaților săi. Cercetarea vizuală și antropologică pe care ne-o oferă artistul pune astfel în discuție acele locuri utopice amintite de Foucault, scoțând în evidență identități individuale sau colective care se activează în preajma sărbătorilor de iarnă.” – Ana Daniela Sultana
Mircea Modreanu este artist vizual, manager de proiecte culturale și galerist. A urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din cadrul UAD Cluj și, imediat după finalizarea licenței, și-a reconfigurat traseul către București. În 2014 a terminat masterul la departamentul de grafică al UNArte și, un an mai târziu, a înființat un ONG, reprezentând debutul său ca organziator de proiecte culturale. Din 2018, de când a luat naștere proiectul E T A J artist-run space, a organizat expoziții în spațiul din București, de pe strada George Enescu 43, unde a avut invitați până în prezent peste 200 de artiști. În lockdown, ca formă de documentare și arhivare, a început să filmeze interviuri cu artiști, pe care le-a urcat pe canalul de youtube ETAJ TV; este coordonatorul Revistei E T A J, o publicație lansată din dorința de a promova arta contemporană și artiștii locali. Din 2021 prezintă scena artist-run din România în context internațional, participând la târguri de artă pentru inițiative independente în Aarhus, Stockholm, Budapesta, Madrid, Milano, Los Angeles și Ciudad de Mexico.
Ana Daniela Sultana este curatoare și publicistă, absolventă a Universității a de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Istanbul, ICR Viena, ICR Veneția, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.
Construită pe formatul unui white box, Galeria CREART – un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – este un spațiu expozițional dedicat artei contemporane, cu solo show-uri ale unor nume consacrate, dar și ale unor artiști emergenți.