Sâmbătă, 2 septembrie 2023, de la
ora 20:30, te invităm în
Grădina cu Filme (Piața Alexandru Lahovari 7) la
concertul unplugged
IRIS CRISTI MINCULESCU, VALTER & BORO.
Când spui Iris Cristi Minculescu, Valter Popa & Boro ai în față întreaga istorie a rock-ului
românesc, ai în față pe trei dintre cei mai iubiți artişti români, fără să aibă nevoie de vreo altă prezentare. Lor li s-a alăturat în 2017, providențial, Mihai Dumitrescu, la tobe. E suficient să auzi
„Floare de Iris”, „Strada ta”, „Baby”, „Somn bizar” și începi deja să fredonezi aceste melodii ce ne-au fost tuturor imn și care vor continua să fie auzite doar din vocile, corzile și emoțiile celor ce le-au compus.
Cristi Minculescu, Valter și Boro sunt cei care fac ca spiritul “Iris” să existe de peste 40 de ani, iar atunci când urcă pe scenă, mii de voci pornesc în public la unison, pentru că repertoriul lor este patrimoniu național al rock-ului românesc, coloana sonoră a amintirilor pentru 3 generații de fani. Brandul personal al solistului Cristi Minculescu, salutul
„Bună seara, prieteni!” a devenit, în timp, o emblemă recognoscibilă național.
1984: au lansat primul album de heavy metal din Romania, Iris, care încă este considerat de fani cel mai mare succes discografic al trupei. De atunci, au lansat 16 de albume de studio, 22 CD-uri și 2 DVD-uri.
1988: singura formație românească interzisă definitiv de cenzura comunistă (reluarea activității fiind posibilă doar datorită Revoluției din 1989).
1992: prima formație românească care a fost difuzată pe MTV.
1996: în premieră pentru industria muzicală românească, Iris și Felicia Filip lansează primul featuring între o soprană și o trupă rock, după modelul lui Montserrat Caballe – Freddie Mercury, în cadrul concertului de lansare a albumului „Lună plină” de la Sala Polivalentă.
2000: este marcat de două premiere naționale: lansarea primului album rock-simfonic românesc, Iris Athenaeum, înregistrat live la Sala Palatului, dar și a primului DVD al unei trupe din România.
2000: se lansează maxi-single-ul „De vei pleca”, împreună cu Felicia Filip.
2002: albumul lor „Mătase Albă” a inclus o colaborare, în premieră națională, cu o trupă de succes de peste hotare, trupa britanică Uriah Heep, cu care au înregistrat varianta proprie a „Lady in Black”, dar și un videoclip. În octombrie 2002, serbează 25 de ani de carieră printr-un concert cu peste 30.000 de fani, pe Aeroportul Băneasa, devenind astfel prima trupă din țară ce a concertat pe un aeroport național.
2007: Cristi Minculescu şi componenții trupei Iris au fost decoraţi de Traian Băsescu, preşedintele României, cu Ordinul „Meritul Cultural“ în Grad de Cavaler „pentru contribuţia adusă timp de 30 de ani la promovarea muzicii rock”. A fost pentru prima dată când în România şeful statului a acordat o astfel de decoraţie unei formaţii de muzică rock. În iulie au cântat în deschiderea primului concert Rolling Stones din București, iar pe 5 octombrie trupa a sărbătorit 30 de ani de activitate cu un concert grandios, tot pe Aeroportul Băneasa, cu un public de 30.000 persoane.
2009: prima formație din România care lansează un box-set cu toată discografia trupei până la acea dată (15 albume, 21 CD-uri), remasterizată, Integrala IRIS, un produs premium, de colecție, care s-a epuizat rapid.
2010: concertează în deschiderea primului show AC/DC din România.
2022: are loc la Sala Palatului concertul aniversar sold-out IRIS 40
2023: la 27 de ani de la prima lor colaborare, Cristi Minculescu și Felicia Filip își reunesc glasurile pentru noul single „Mă întorc acasă”.
2023: turneu european Frankfurt, Bruxelles, Londra, Dublin.
Componență:
Cristi Minculescu (voce) din 1980
Doru Borobeică (chitară bass) din 1984
Valter Popa (chitară) din 1986
Mihai Dumitrescu (tobe) din 2017
Accesul începând cu ora 19:30