Vineri, 4 august 2023, de la
ora 21:00, te invităm în
Grădina cu Filme (Piața Alexandru Lahovari 7), la
spectacolul „Totul despre femei” de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu, cu Corina Dănilă, Adriana Irimescu și Crina Lință.
„Totul despre femei” este povestea unui diamant. O nestemată care va străluci de fiecare dată diferit atunci când va fi rotită în lumină. Uneori copleșitor, uneori ludic, uneori trist. Acest diamant este Femeia – mamă, iubită, prietenă, soră.
Strălucitorul text scris de Miro Gavran privește femeia realist, cu umor, cu suflet. Spectacolul propus de Teatrul Arte dell’Anima aduce în fața martorilor actului artistic trei actrițe care au acceptat provocarea să ofere nu doar talent și efervescență, ci o fărâmă din sufletul propriu. Pentru că era singura cale ca fiecare în parte să întrupeze cinci personaje diferite.
Într-un melanj unic, „Totul despre femei” aduce o poveste de iubire, una de carieră și una de prietenie, plus un conflict puternic stârnit de trei fetițe la grădiniță. Nu e suficient? Adăugăm o luptă plină de gelozie între respectabilele nanogenare îndrăgostite și imaginea este completă.
„Totul despre femei” – o comedie romantică care te va pune pe gânduri.
Distribuție: Corina Dănilă, Adriana Irimescu și Crina Lință
Regie: Felix Crainicu
Scenografie: Ioana Colceag
Adaptare text: Crina Lință
Light & sound design: Alexandru Bibere
Vioară: Alina Horez
Vioconcel: Alexandra Pascaru
Durata: 1h 20’
Accesul începând cu ora 20:00