Acasă » Stiri » Andra, în deschiderea concertelor de la Târgul de Crăciun București 2022

Andra, în deschiderea concertelor de la Târgul de Crăciun București 2022

Concertele mult aşteptate ale Târgului de Crăciun Bucureşti 2022 iau startul în minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 decembrie cu cinci zile de muzică live în Piaţa ConstituţieiÎntre 30 noiembrie şi 4 decembrieprogramul artistic al Târgului de Crăciun include concerte zilnice de colindecântece tradiţionale şi hituri celebre în interpretarea unor coruriorchestre folcloriceansambluri de alămuriformaţii etno-rockartişti pop şi artişti instrumentişti.


Andra urcă pe scena din Piaţa Constituţiei în prima zi de concerte, pe 30 noiembrie. Proaspăt premiată cu titlul „Artistul Anului” la Gala Radar de Media 2022 şi la The Artist Award, cântăreaţa deţinătoare a unui Disc de Platină şi Disc de Diamant marchează atmosfera festivă a Târgului cu un concert de iarnă în care publicul va fredona colinde din folclorul românesc, hituri ale artistei, dar şi refrene ale unor melodii de Crăciun din repertoriul internaţional.


De la vocea caldă a Andrei, la naiul magic al lui Nicolae Voiculeţ, la energia LUPILOR lui Calancea sau muzica pop-opera lui Cezar Ouatuprogramul primului weekend prelungit de concerte din Piaţa Constituţiei aşteaptă bucureştenii în fiecare zi, între 30 noiembrie şi 4 decembrie, începând cu 19.30.


Bucureştenii aniversează Ziua Naţională a României pe acorduri de muzică popularăLavinia Goste alături de maestrul dirijor Marius Zorilă, Orchestra Naţională „Valahia” şi invitatul de onoare Valentin Samfira insuflă bucurie în rândul publicului joi, 1 decembrie, cu melodii populare din toate zonele etnofolclorice ale ţării, interpretate la instrumente tradiţionale, precum fluier geamăn, cimpoi, caval, ocarină, trâmbiţă, nai sau taragot.


Nicolae Voiculeţ, artistul care a dus arta naiului în Japonia, America de Nord şi de Sud, colaborator al Orchestrei Filarmonice din Viena, Stockholm şi Praga, urcă pe scenă vineri seara, pe 2 decembrie cu un program de doine şi colinde al concertului „Sus la naltul Cerului” în faţa publicului din Piaţa Constituţiei.


Cântece vechi româneşti sunt reinventate pe groove-uri de Drum’n’Bass de LUPII lui Calancea într-un concert exploziv sâmbătă, 3 decembrie. Recunoscuţi pentru felul în care reuşesc să reconecteze publicul la rădăcinile sale, artiştii basarabeni promit un show original în care pasaje clasice se împletesc cu elemente de folclor şi datini demult uitate pe ritmuri urbane.


Vocea intensă a artistului crossover Cezar Ouatu poartă publicul pe aripile muzicii duminică seara, pe 4 decembrie, cu un concert de pop-opera alături de Ascendis Choir. Cunoscut pentru versatilitatea vocii sale, Cezar Ouatu creează întotdeauna magie pe scenă şi surprinde cu un registru inedit de melodii ce poate să varieze de la arii celebre de operă, la piese de folclor sau interpretări moderne de jazz, muzică pop sau rock-simfonică.


Programul artistic din minivacanţa 30 noiembrie – 4 decembrie este completat de momente vesele aduse în Piaţa Constituţiei de trupa de copii Picii lu’ Soreasca, Butterfly Band, Ana Cebotari sau de muzica de fanfară a ansamblurilor de alămuri Armonia Brass Quintet şi Spirit Brass Quintet. Muzica de Crăciun va răsuna cu sensibilitate şi rafinament în concertele mai multor ansambluri corale din România, printre care şi Corul de Copii Radio, condus de Răzvan Rădos.


Pentru iubitorii fotbalului, la Târgul de Crăciun Bucureşti, TVR continuă transmiterea în direct a competiţiilor Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, pe ecranele special amenajate pentru vizitatorii evenimentului din Piaţa Constituţiei. Meciurile vor fi difuzate conform programului, în afara programului artistic.


Programul concertelor la Târgul de Crăciun Bucureşti continuă cu o seară specială de Sfântul Nicolae, marţi 6 decembrie, cu Felicia Filip în calitate de invitat special. În weekendul 9-11 decembrie, publicul de la Târg se va bucura de trei concerte pe seară ale unor tarafuri, formaţii pop, coruri religioase, coruri de copii şi grupuri vocale.


Programul concertelor din săptămâna 5-11 decembrie va fi disponibil curând pe pmb.ro, arcub.ro, proedus.ro, creart.ro.


Programul artistic al Târgului de Crăciun Bucureşti 2022 este realizat cu sprijinul Cantus Mundi.


PROGRAM ARTISTIC | 30 noiembrie – 4 decembrie 2022

Târgul de Crăciun Bucureşti 2022

Piaţa Constituţiei

 

Miercuri, 30 noiembrie 2022 | 19:30-21:50

Picii lu’ Soreasca

Armonia Brass Quintet

Andra

***

Joi, 1 decembrie 2022 | 19:30-21:30

Butterfly Band

Lavinia Goste alături de maestrul dirijor Marius Zorilă & Orchestra Națională Valahia. Invitat special: Valentin Sanfira

***
Vineri, 2 decembrie 2022 | 19:30-21:30

Corul Universităţii din Bucureşti

Spirit Brass Quintet

Nicolae Voiculeţ – Sus la naltul cerului

***
Sâmbătă, 3 decembrie 2022 | 19:30-21:45

Folk for Kids

Armonia Brass Quintet

LUPII lui Calancea

***
Duminică, 4 decembrie 2022 | 19:30-22:00

Vocea copilăriei

Corul de Copii Radio condus de dirijorul Răzvan Rădos

Ana Cebotari

Cezar Ouatu & Ascendis Choir

 

Credit foto: Alex Gâlmeanu

 


Restricții rutiere

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, se va restricţiona traficul rutier, banda 1 de circulaţie din segmentul inelului Pieţei Constituţiei. Totodată, în perioada 19 noiembrie – 27 decembrie, vor fi amplasate trei treceri pietonale temporare în zona Piaţa Constituţiei: două pe breteaua dinspre Calea 13 Septembrie, în zona Ministerului Mediului, şi una dinspre Bulevardul Unirii, pe latura aferentă Ministerului de Finanţe.


Târgul de Crăciun al Municipiului Bucureşti este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului BucureştiPROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti şi CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

 

Partener: TVR

Partener media: Europa FM, Euromedia, YOOH, STB SA

Sponsori: ING, Ford, Coca Cola, Justin’s Design, Decathlon, Magazin Certificat Lego, Ronde, Sweeteria, MaxipetKFEA.ro.

Parteneri instituționali: Teatrul Masca, Circul Metropolitan București

Cu sprijinul: Cantus Mundi

 

Foto Andra: Alex Gâlmeanu

 

Cine ne iubește



Citește și

  • Solo show Francisc Chiuariu, la Galeria CREART

    Vineri, 15 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), are loc...

  • Târgul de Crăciun București 2024

      Capitala se pregătește de sărbătoare: Cel mai mare și mai spectaculos Târg de Crăciun din România  își deschide porțile...

  • Femei.Putere.România

      CREART@Art Safari CORNEL BRAD Femei.Putere.România Curatoare Carmen Casiuc 14 noiembrie – 15 decembrie   Expoziția „Femei. Putere. România” prezintă...

creart
Total time: 1732345587.266 s