Din punct de vedere teologic, Sâmbăta de dinaintea Paștilor este zi de reculegere. Aceasta închipuie odihna în mormânt a trupului lui Hristos. Pe de altă parte, în gospodării această sâmbătă este, poate, cea mai aglomerată zi din Săptămâna Mare.
Toată familia are multă treabă: se fac ultimele retușuri prin casă, prin ogradă și în fața porților. Mamele și bunicile se scoală înainte de răsăritul soarelui pentru a pregăti mâncărurile specifice mesei de Paști. Bărbații sacrifică mielul, iar femeile prepară friptura, ciorbele și stufatul, în funcție de specificul gastronomic al fiecărei zone. În ultimii ani, multe familii din Bucovina, Banat şi Bistriţa-Năsăud pregătesc pentru Paşte şi un miel din aluat sau din unt. Cine nu a reușit să facă la Joi Mari pasca și cozonacii, nu a vopsit nici ouăle, atunci sâmbătă trebuie să facă și aceste embleme ale sărbătorii Paștilor.
După amiaza încep pregătirile pentru mersul la slujba Învierii Domnului Iisus Hristos. În satul tradițional, participarea la acest moment esențial din existența oamenilor nu se făcea la întâmplare și nici în grabă. Ca orice tradiție, respectarea ei impunea îndeplinirea mai multor acte rituale.
CREDINȚE LEGATE DE PASCĂ
Considerată cinstea, fala mesei de Paşti, pasca este de formă rotundă, fiind înconjurată cu un cerc simplu de aluat sau împletit ca o funie. La interior, pasca este înfrumuseţată cu o cruce făcută din două suluri de aluat răsucite împreună, amintind de crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Între braţele crucii se pune brânza de vaci amestecată cu stafide sau felii de caș, iar pe deasupra se unge cu gălbenuş de ou. În unele sate, de jur împrejur, pasca are zimțișori crestați și se coace la foc potrivit să crească şi să se rumenească frumos.
Aparent simple elemente decorative, formele modelate din aluat pentru a împodobi pasca Paştelui sunt, de fapt, concretizări ale împletirii unor străvechi credinţe precreştine legate de cultul soarelui – forma rotundă, zimţii întruchipând razele soarelui, funia – expresie a succesiunii zi/noapte, cu preceptele credinţei creştine: crucea – simbolul sacrificului lui Iisus pentru răscumpărarea păcatului originar al omului.
MOȘII ȘI BABELE
În afară de Pască, femeile pregătesc cozonacii rotunzi şi lungăreţi cu nucă sau cu mac, plăcinţelele şi învârtitele. Nelipsite dintre aluaturile rituale pentru Paşti sunt moşii şi babele. Acestea sunt modelate din acelaşi aluat cu Pasca, doar că sunt mai mici şi au formă de spirală. Ele se coc în forme rotunde de ceramică. Babele şi moşii se dau de pomană cu câte un ou roşu deasupra, în duminica Paştelui, pentru comemorarea răposaţilor.
FRIPTURA DE MIEL
Dintre mâncărurile zilei de Paşti, cea mai importantă pentru valoarea ei simbolică este friptura de miel. Din punct de vedere teologic, Mielul Paştilor este simbolul lui Hristos. O credință veche a bănățenilor recomandă ca Mielul de Paști să fie preparat întreg, ca neamul să rămână unit, iar după consumarea fripturii, oasele să fie îngropate la rădăcina unui pom roditor pentru ca respectiva familie să fie sănătoasă şi viguroasă tot anul.
Astăzi, această tradiţie este ignorată. Aproape unanim, gospodinele preparară friptura de miel pentru Paști, tranşând animalul. Motivația acestui mod de pregătire se bazează pe rațiuni pragmatice, invocându-se mărimea animalului și, implicit, lipsa unui cuptor pe măsură. Este adevărat că, în satul tradițional, mielul pascal se cocea întreg pentru a respecta rigorile tradiției, ca neamul să nu se împrăștie, să rămână unit de-a lungul anului, dar și pentru că animalul avea cel mult 5-6 kg, iar cuptoarele erau mari.
COȘUL PASCAL
Expresie simbolică a coabitării credinţei creştine cu diverse practici precreştine, coşul pascal pregătit în Bucovina reprezintă cel mai complet şi complex mod de raportare a localnicilor la tradiţia Învierii Domnului.
Vasul în care se pun alimentele duse la sfințit în noaptea Învierii Domnului era, în trecut, un recipient din doage de lemn, împodobit cu cruci decupate de jur-împrejurul gurii, numit păscăriță. Acesta era folosit exclusiv în noaptea de Înviere, peste an fiind păstrat în casă, la grindă. Mai nou, se folosesc coșurile din nuiele împletite.
ORDINEA AȘEZĂRII PRODUSELOR ÎN COȘ NU ESTE DELOC ÎNTÂMPLĂTOARE:
Pe fundul păscăriței sau al coșului se așterne un ștergar ales, peste care încep să fie puse mai multe feluri de alimente, într-o ordine prestabilită.
Mai întâi, se așează produsele considerate simbol al belşugului şi sporului din gospodărie: cârnat de porc, slănină, caş proaspăt/brânză de oaie, ouăle albe (curăţite de coajă), făină, usturoi, sare şi busuioc.
Pentru sprinteneală (iuţeala minţii şi a trupului) se pune hrean şi cuişoare, iar pentru dulceața vieții, puțin zahăr.
Peste aceste produse, la vedere, se aşează alimentele-ofrandă pascală: o pască sau două, decorate cu crucea Răstignirii având între brațele crucii câte un ou roşu şi unul încondeiat, cozonacul, ouăle roșii (merișoarele), friptură de miel și o babă (un colac în formă de spirală cu un ou roșu la vârf; este prima ofrandă pentru cei dispăruți, dat de pomană la biserică, după ce preotul sfinţeşte coșurile.
Astfel pregătit de gospodine coșul pascal (Bucovina) sau blidul cu pască (Muntenia, Oltenia) sunt purtate de către bărbați. În multe zone din țară, tot bărbaţii au datoria de a păzi coşurile pe timpul slujbei, întrucât unii vecini le mai testează vigilenţa, încercând să fure câte ceva din coşuri. Uneori, se fac și glume de acest gen. Dacă un bărbat nu este atent, i se fură din coș pasca sau câteva ouă, și mare rușine va păţi gospodarul care nu va avea aceste produse când vine preotul la sfinţitul coşurilor.
O altă practică interesantă, continuată și astăzi în unele sate din sudul țării, este mersul la biserică, în noaptea de Înviere, cu un cocoș viu. Pasărea este dusă de unele familii pentru a fi dată de pomană, de sufletul celor care au murit fără lumânare; se crede că acel cocoș vestește Învierea Domnului şi celui răposat. După ce preotul anunță Învierea, cocoșul este dat de pomană la cineva din afara familiei.
Prof. univ. dr. Doina Ișfănoni
