- Unde ați pășit pentru prima oară, pe o scenă consacrată? Cum v-a făcut să vă simțiți?
La Teatrul Bulandra, 1994, în spectacolul “Porunca a șaptea” , regia Gelu Colceag. Jucam un triplu rol: o trapă, un mort și un scaun. În niciunul nu mă vedeam. Ba nu, din scaun mi se vedea un picior. Dar aveam un schimb de replici cu dna Mariana Mihuț. Și asta însemna enorm pentru un debutant ca mine.
2. A existat un moment precis în care v-ați dat seama că veți deveni actor?
Nu. Cred ca m-am născut cu ideea asta în cap. Dar întâi am reparat televizoare vreo 5 ani, apoi am lucrat la Casa de Cultură a Tineretului, alți 5 ani, și abia la 32 de ani am intrat la IATC.
3. Film, teatru sau televiziune? De ce?
Din multe motive. Cel mai “elegant” ar fi acela că unde găsesc un proiect interesant, cu oameni care chiar vor și pot să facă lucruri bune, mă duc. Dar refuz multe. Cel mai bine îmi e totuși la școală, când lucrez cu studenții.
4. Care ar fi cel mai valoros sfat pe care l-ați putea da noii generații de actori?
Sa încerce să facă echipe și să țină aproape unii de alții.
5. Dintre toate personajele pe care le-ați jucat, care v-a influențat cel mai mult?
Nici unul. Eu le-am “influențat” pe ele. Dar imi place mult Raspluiev din spectacolul “Tarelkin” pe care îl joc la teatrul Metropolis.
6. Care a fost cel mai solicitant rol pe care l-ați interpretat?
Raspluiev, costume grele, comedie jucată în forță. Curg apele de pe noi…
7. Povestiți-ne un moment deosebit trăit pe scenă.
În primavara trecuta mi-am rupt piciorul pe scenă în timpul spectacolului „Țarul Ivan” de la Metropolis. Noroc că mai rămăsese doar un sfert de oră până la final. Am continuat și am ieșit la aplauze într-un picior.
8. Ce v-a inspirat să scrieți aceste skecth-uri?
Viața… Abisul prostiei ori piscurile îngâmfării găunoase. Lucruri pe care le vede toată lumea. Eu doar le dau un brânci înspre absurd ori grobian.
9. Cum v-ați descrie relația cu partenerii de scenă din piesă?
Colegii mei sunt niște profesioniști remarcabili. Niște parteneri de nădejde. Sunt actori de comedie de un soi rar, un amestec de har, seriozitate, muncă și respect față de spectator… Gândim la fel.
10. Credeți că impresia publicului este influențată de sala în care se joaca spectacolul? În ce sens?
Sigur. Cel mai important este să fie bun spectacolul, desigur. Dar contează mult ca spectatorul să se simtă ca un oaspete binevenit într-un loc cald, civilizat – unde simte respectul gazdei.
11. Sala teatrelli este nouă în spațiul cultural bucureștean. Cu ce simțiți că este diferită fata de ceea ce există deja?
Păi… Oferă fix ce ziceam mai sus. Acum vreo 4o de ani citeam fascinat prin reviste străine că la Paris există niște locuri numite Cafe – Theatre unde se joacă spectacole, oamenii stau la mese – o atmosferă specială, rafinament discret. Știți cum îmi imaginam în capul meu de utecist un asemenea loc? Exact ca la teatrelli.