Acasă » Stiri » Comunicat – Campanie Umanitara a TCB invita la generozitate

Comunicat – Campanie Umanitara a TCB invita la generozitate

 „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun”

 – Campania Umanitară a Târgului de Crăciun București invită la generozitate, în beneficiul copiilor nevoiași

 

Se spune că bucuria de a oferi un dar este la fel de mare ca cea pe care o simți atunci când primești. Copiii care au participat la primul atelier de creație din casa Moșului, în cadrul ediției de anul acesta a Târgului de Crăciun București, au avut ocazia de a se convinge de realitatea acestor vorbe: ei au realizat globuri de Crăciun sub atenta supraveghere a elfilor Moșului, primind dulciuri de la aceștia, dar au și donat cărți și jucării în cufărul Campaniei Umanitare „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun”.

Însoțiți de mămici  active din punct de vedere social și implicate deseori în susținerea campaniilor umanitare, micuții s-au arătat foarte convinși că gestul lor va aduce zâmbete unor copii mai puțin norocoși ca ei. „Sunt copii care au mai multe jucării, iar alții care nu au deloc. Eu cred că toți copiii sunt la fel, adică au nevoie de mâncare, dar și să se joace și să citească. De aceea am ales câteva jucării și cărți  și le-am adus la Casa Moșului. Am venit cu câțiva prieteni și am adus daruri. Mie-mi place să primesc și cred că toți copiii trebuie să primească daruri de sărbători” ne-a spus Maria Voiculeț, o frumoasă fetiță de 9 ani.

Gestul copiilor a fost încurajat de părinți: Sărbătoarea Crăciunului este una a sufletului și ea ne învață să fim generoși. Iar noi transmitem generozitatea din generație în generație. Cum? Implicându-i pe copiii noștri în astfel de acțiuni, conștientizându-i de beneficiile bunătății atât asupra lor, cât și asupra celor cu care o împărtășesc. Conștientizându-i în privința faptului că lumea are bune și rele, bucurii și necazuri, și că stă în puterea noastră să îndulcim viața celor mai necăjiți. Acesta este motivul prezenței noastre aici și al implicării în susținerea campaniei umanitare de la Târgul de Crăciun București. Invităm pe toți cei care vin în aceste zile în Piața Constituției să vină cu o jucărie sau o carte în sprijinul destinatarilor campaniei Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun” a declarat Oana Voiculeț, fondatoarea Asociației Exploring Culture, prezentă la  Târgul de Crăciun București împreună cu fiica sa.

Campania „DĂRUIEȘTE, FII MAI BUN! ȘI TU POȚI FI MOȘ CRĂCIUN!”, organizată anual de creart, se încheie pe data de 20 decembrie, astfel încât obiectele donate să poată ajunge la destinatarii lor înainte de Crăciun. Cufărul campaniei se află la intrarea în Casa Moșului.

Mesagerul Moșului în distribuirea cărților și jucăriilor colectate este Asociația „Sf. Arhidiacon Ștefan” Ghencea. Partenerul Campaniei Umanitare la cea de-a 13-a ediție a Târgului de Crăciun București va direcționa obiectele donate către copiii mai puțin favorizați, din cadrul programului „Prevenirea abandonului școlar” și către cei care beneficiază de serviciile „Cantinei Sociale”, coordonate și asigurate de Asociația „Sf. Arhidiacon Ștefan” Ghencea.

Cine ne iubește



Citește și

  • Solo show Francisc Chiuariu, la Galeria CREART

    Vineri, 15 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), are loc...

  • Târgul de Crăciun București 2024

      Capitala se pregătește de sărbătoare: Cel mai mare și mai spectaculos Târg de Crăciun din România  își deschide porțile...

  • Femei.Putere.România

      CREART@Art Safari CORNEL BRAD Femei.Putere.România Curatoare Carmen Casiuc 14 noiembrie – 15 decembrie   Expoziția „Femei. Putere. România” prezintă...

creart
Total time: 1732275681.598 s