Dedicat Zilei Mondiale a Mediului, evenimentul, ajuns la cea de-a patra ediție, include diverse ateliere de reciclare creativă, precum și concerte ale unor formații românești de succes.
Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează în perioada 8 – 10 iunie 2018, festivalul Natura Fest, în Parcul Izvor.
Ajuns la cea de-a patra ediție, Natura Fest este un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, și propune activități și ateliere de reciclare, concerte acustice și expoziții de obiecte din materiale refolosibile. Anul acesta, Natura Fest se aliniază mișcării UNEP – Organizața Națiunilor Unite pentru Mediu, care are ca temă combaterea poluării cu plastic.
Ateliere de reciclare creativă
Pe parcursul evenimentului, o echipă de traineri vor susține 20 de ateliere cu teme de reciclare, atât pentru copii, cât și pentru adulți, de unde vor învăța metode alternative de reutilizare a unor obiecte care și-au încheiat utilitatea, dar care se pot transforma în elemente de decor sau în accesorii.
Vineri, 8 iunie, în intervalul 17:00 – 18:00, cei prezenți pot participa la atelierul „Flori polenizatoare și protejarea naturii”, unde vor realiza flori din hârtie și tapet reciclat, ideale pentru a fi dăruite sau pentru a fi adăugate la colecția Do it yourself și vor afla mai multe despre flori, polenizare și despre importanța lor în lanțul trofic.
Între orele 18:00 – 19:00, la atelierul „Vaze din PET-uri”, copiii vor învăța despre impactul plasticului asupra mediului și importanța reciclării sau reutilizării lui, dar și despre nevoia de a reduce consumul de ambalaje din plastic. Aceștia vor realiza vaze din PET-uri decorate cu spray acrilic.
Sâmbătă, 9 iunie, de la 11:00 la 12:00, copiii vor porni într-o călătorie de descoperire a animalelor, pe care le vor anima prin jocul degetelor, în cadrul atelierului „Figurine expresive cu animale prietenoase”, unde vor afla și despre importanța reciclării și reutilizării hârtiei.
De la ora 12:00, atelierul „Bomboniere din doze de aluminiu” atrage atenția asupra importanței reciclării sau reutilizării aluminiului, dar și despre nevoia de a reduce consumul de ambalaje din aluminiu, oferind un exemplu practic prin confecționarea unor bomboniere din doze de aluminiu, colorate prin tehnica graffiti.
Tot despre importanța reciclării hârtiei vor afla cei care participă sâmbătă, începând cu ora 17:00, la atelierul „Semne de carte din hârtie reciclată” sau de la 18:00 la atelierul „Jucării zburătoare – frisbee”.
Dumincă, 10 iunie, începând cu ora 11:00, la atelierul „Mini-tablouri din dischete” copiii vor învața cum să reutilizeze componente de computer vechi, prin realizarea unor tablouri din dischete sau diverse accesorii și materiale, iar de la ora 12:00, baloanele din latex se vor transforma în instrumente de relaxare în cadrul atelierului „Mingi antistres”.
De la ora 17:00, copiii vor transforma mostrele de textil și tapet în portofele personalizate în cadrul atelierului „Punguța cu doi bani din tapet”, iar de la ora 18:00, la atelierul „Semne de carte din hârtie reciclată” cei mici vor învăța să își confecționeze semne de carte prin tehnica origami, pe care le vor personaliza creativ.
În toate cele trei zile, vizitatorii sunt invitați să participe la „Atelierul Mobil de confecționat obiecte din hârtie reciclată”, vineri între orele 17:00 – 19:00 și sâmbătă, duminică de la 11:00 la 13:00 și de la 17:00 la 19:00. În total vor fi 10 ore de workshop-uri, în 5 etape identice, fiecare având două module, în care cei prezenți vor învăța despre problemele cauzate de consumul mare de hârtie și impactul de mediu pe care acesta îl produce. Vizitatorii vor putea vedea în prima parte procesul tehnic de producere a hârtiei reciclate manual, iar în a doua parte vor afla despre istoria hârtiei, istoria utilizarii ei, dar și a tiparului, prin activități practice în care vor fi prezentate tehnici tradiționale de tipar și legătorie.
Concerte pe scena din Parcul Izvor
Vineri, 8 iunie, începând cu ora 18:00, pe scena din Parcul Izvor va urca formația CnM, care a revenit pe piața muzicală în 2016, de la ora 19:00, The Amsterdams, o trupă indie rock/pop cu influențe din scena alternativă britanică, care a inovat peisajul muzical românesc prin originalitate și energie molipsitoare, urmați de Grimus, la ora 20:15, o trupă care s-a remarcat pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură, urmând să închidă seara, începând cu ora 21:30, formația de rock alternativ Omul cu Șobolani, o trupă cu o experiență de 20 de ani, care abordează influențe de grunge și pop-rock, îmbinate într-un stil propriu.
Sâmbătă, 9 iunie, deschid seara, începând cu ora 19:00, cei de la Eyedrops, ale căror concerte au fost descrise de-a lungul timpului ca fiind contrastante, energizante, dar și melancolice, urmați de FiRMA, pionieri ai rock-ului alternativ românesc, care ne vor încânta de la ora 20:15 cu melodiile caracteristice, un fusion de rock, trip hop și blues cu influențe din jazz și funk. Robin & The Backstabbers sunt cei care încheie cea de-a doua seară Natura Fest, cu un concert energic de pop melodramatic, începând cu ora 21:30.
Duminică, 10 iunie, seria concertelor începe la 18:45 cu Jinxy Von D’Ers, cea mai fresh apariție muzicală de rock alternativ din România, urmată la ora 19:45 de punk-rock-erii de la E.M.I.L., o formație longevivă, înființată în anul 2000, ale căror refrenuri sunt fredonate și astăzi la unison de public, urmând ca de la ora 21:00 să încheie seara, dar și întreg festivalul, COMA, una dintre cele mai îndrăgite trupe de alternativ din țară, cu o mulțime de piese la activ ce au rămas întipărite în mintea fanilor, care îi urmează de peste 17 ani în cariera lor muzicală.
Detalii pe: www.facebook.com/Natura.Fest