Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Amor Amar

April 26, 2018 @ 7:00 pm - 8:30 pm

| 39.69LEI

Amor Amar
de Pierre Sauvil
Traducerea: Radu Beligan si Liviu Dorneanu
Regia: Mircea Cornișteanu

Cu: ROSALIE – Monica DAVIDESCU
JEROME –Liviu LUCACI
MARINA – Simona POPESCU
ANTOINE – Mircea CONSTANTINESCU
Costume: Liliana Cenean
Decor: Stefan Caragiu
Asistent regie: Zoe Balan

„Cu ce gând plecăm după aproape două ore de bună dispoziție provocată de două cupluri care trec printr-o criză ce se dovedește a fi doar un accident oricînd repetabil? Cu gândul, credem noi, cei care am făcut spectacolul, că amorul, chiar atunci când ne poate lăsa un gust amar, este în cele din urmă dulce și că merită să ținem minte asta.”
Mircea Cornișteanu

“Amor Amar” este povestea a două cupluri prietene. Primul cuplu se bazează pe convingerea fermă că ceea ce-i ține împreună este lipsa totală a dragostei și indiferența reciprocă pe care o afișează permanent. Al doilea cuplu este unul tradițional, care se bazează pe iubire. Întămplările prin care trec cei patru sunt pline de haz, iar despărțirile și reîmpăcările din final dovedesc faptul că viața în cuplu nu e tocmai simplă, doar că orice criză se poate rezolva cu bine.

Biletele pot fi achizitionate de aici:

bilete-button

Details

Date:
April 26, 2018
Time:
7:00 pm - 8:30 pm
Cost:
39.69LEI
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Creart
Piața Lahovari, nr. 7, Bucuresti, România
+ Google Map

Amor Amar

By Pierre Sauvil

Translation by: Radu Beligan and Liviu Dorneanu

Directed by: Mircea Cornisteanu

With: ROSALIE – Monica DAVIDESCU

JEROME –Liviu LUCACI

MARINA – Simona POPESCU

ANTOINE – Mircea CONSTANTIN

Costumes: Liliana Cenean

Scenery: Stefan Caragiu

Theatre Assistant: Zoe Balan

„What do we think after two hours of good humor created by two couples going through a crisis proved to be just an anytime repeatable accident? We, the makers of this show, believe that love is eventually sweet even when we are left with a bitter taste and we should never forget this.” Mircea Cornisteanu

„Amor Amar” is the story of two friend couples. The first couple is inspired by the steady conviction that the total lack of love and the mutual blatant indifference are the things which keep them together. The second couple is a traditional one, based on love. Their adventures are full of wit, while the separations and their reconciliation in the end prove that life in a couple is not simple, but any crisis can be succesfully overcome.”

Details

Date:
April 26, 2018
Time:
7:00 pm - 8:30 pm

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro

Venue

Creart headquarters
Str. Alexandru Lahovari, nr. 7, Bucuresti, Bucuresti-Ilfov România
+ Google Map
Phone:
021 318 3804
Website:
http:/creart.ro
creart
Total time: 1732500884.6758 s