Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Hora Unirii la București 2018

January 24, 2018 @ 10:00 am - 1:00 pm

| Free

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București organizează miercuri, 24 ianuarie, în Piața Universității din Capitală, evenimentul „Hora Unirii la București”, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române.

Spectacolul va avea loc între orele 10:00 – 13:00 și va reuni artiști, care prin programele folclorice prezentate, caracteristice celor două regiuni istorice Moldova și Țara Românească – protagonistele Micii Uniri, vor marca evenimentul care a pus bazele statului român modern.

Vor urca pe scena special amenajată pe esplanada cu statui din Piata Universității,  nume de seamă ale muzicii populare românești: Gheorghe Turda, Ștefania Rareș, Petrică Mâțu Stoian și Andra Matei, acompaniați de Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, susținută de creart. Li se vor alătura dansatorii Ansamblului „Calabreaza” al Centrului Cultural „Ion Manolescu” din Breaza (jud. Prahova), precum și grupul de copii „Contrapunct”.

Atât bucureștenii, cât și vizitatorii Capitalei, sunt așteptați la evenimentul „Hora Unirii la București”, pentru a da „mână cu mână” și pentru a sărbători, astfel, împreună Unirea Principatelor. Participanții vor putea dansa alături de artiști în acestă zi de mare sărbătoare pentru toți românii. Așa cum este obiceiul, spectacolul se va încheia cu o uriașă Horă a Unirii, în care se vor putea prinde toți cei care simt românește și iubesc tradițiile.

 

Program

10:00 – Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, susținută de creart

10:10 – Gheorghe Turda acompaniat de Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, susținută de creart

10:30 – Grupul de copii „Contrapunct”

10:40 – Ansamblul „Calabreaza” al Centrului Cultural „Ion Manolescu” din Breaza, jud. Prahova

11:00 – Andra Matei acompaniată de Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, susținută de creart

11:15 – Ansamblul „Calabreaza” al Centrului Cultural „Ion Manolescu” din Breaza, jud. Prahova

11:30 – Grupul de copii „Contrapunct”

11:40 – Petrică Mâțu Stoian acompaniat de Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, susținută de creart

12:00 – Ansamblul „Calabreaza” al Centrului Cultural „Ion Manolescu” din Breaza, jud. Prahova

12:20 – Ștefania Rareș acompaniată de Orchestra Nationala Valahia a Primariei Municipiului Bucuresti

Ansamblul „Calabreaza” al Centrului Cultural „Ion Manolescu” din Breaza, jud. Prahova

12:40 – Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, susținută de creart

12:50 – Hora Unirii

 

*Intrarea la eveniment este liberă.

Details

Date:
January 24, 2018
Time:
10:00 am - 1:00 pm
Cost:
Free
Event Category:

Organizer

Creart
Phone:
021 318 3804
Email:
Website:
http://creart.ro
creart
Total time: 1734846407.1169 s