Acasă » Bucharest Christmas Market » Cadouri originale și spectacole inedite la Bucharest Christmas Market

Cadouri originale și spectacole inedite la Bucharest Christmas Market

Weekendul dinaintea Crăciunului a adus mii de oameni la Bucharest Christmas Market în căutarea unor cadouri speciale sau a atmosferei de sărbătoare. Artiști de muzică populară, folk și pop au oferit bucureștenilor un spectacol eclectic în timp ce Moș Crăciun i-a primit în brațele sale pe cei mici și le-a ascultat cu atenție dorințele de Crăciun. Vizitatorii târgului nu au uitat nici de campania ,,Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun…’’, ce va fi prelungită până la data de 26 decembrie.

Trecătorii din Piața Universității au fost atrași în târg de cântecele ce răsunau de la scena Bucharest Christmas Market, esplanada cu statui devenind neîncăpătoare. Valeria și Ana-Maria Arnăutu, Urșii din Comănești, Bacău, Grupurile de colindători ,,Coveș’’ din Sibiu și ,,Jilavele’’ din Ialomița, Cornelia și Lupu Rednic și Ansamblul folcloric ,,Junii Sibiului’’ i-au răsplătit pe toți cei care au învins frigul serii de 20 decembrie cu urări și colinde tradiționale. Sâmbătă au vestit, prin cântec, apropierea Crăciunului și a bucuriei nașterii Domnului, Grupul de copii „Tecucelul” din Galaţi, Grupul de colindători Ilva, Tudor și Nicolae Furdui Iancu cu Taraful ,,Crai Nou’’ din Alba Iulia și Orchestra ,,Valahia’’ dirijată de Marius Zorilă, cu Paul Daniel Ananie, Andreea Haisan, Lavinia Goste, Gheorghe Turda, Mioara Velicu, Mariana Anghel, Margareta Clipa și Nicuşor Iordan.

Prin concertele de duminică, 22 decembrie, am părăsit programul artistic dedicat rememorării datinilor strămoșești și am inaugurat seria de spectacole ale artiștilor aparținând unor noi genuri muzicale: a cappella, folk și pop. Astfel, ne-am bucurat de cântecele Grupului vocal ,,Acapella’’ din București, urmat de Ducu Bertzi, Narcisa Suciu, Luminița Anghel și Cezar Ouatu.

Cei ce au amânat achiziționarea cadourile pentru cei dragi până în ultimul moment dar care își doreau să ofere ceva special au găsit la Bucharest Christmas Market soluția salvatoare, la mare căutare fiind produsele meșterilor populari și ale artiștilor plastici. Astfel, nu puțini vor fi cei care care vor pune sub brad ii tradiționale românești, eșarfe și perdele din mătase naturală, măști populare, icoane pictate pe sticlă și obiecte din lemn ce includ suporturi pentru carte, boluri, linguri, sărărițe.

Duminică, 22 decembrie, a fost ultima zi în care cei mici au putut să se fotografieze alături de Moș Crăciun în cadrul proiectului ,,Crăciun cu Îngeri’’. Acest proiect, inițiat de Foto Union și demarat în data de 13 decembrie, a făcut o bucurie copiilor care și-au dorit să aibă o amintire fotografică a întâlnirii lor cu Moș Crăciun. Totuși, cei care nu au apucat încă să-l cunoască pe moșul cel darnic, mai au timp până pe 25 decembrie să-i facă o vizită și să discute cu el, înainte de a se urca în sania sa pentru a se retrage la atelierul de la Polul Nord.

Deoarece perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă un prilej ideal de a fi mai buni și mai generoși, campania ,,Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun…’’, în cadrul căreia vizitatorii târgului pot face donații de cărți și jucării pentru copii proveniți din medii defavorizate, va fi prelungită până la data de 26 decembrie.

Târgul de Crăciun va fi deschis, în continuare, între orele 10:00 – 22:00 în weekend-uri și în intervalul orar 11:00 – 22:00 de luni până joi.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Radio ZU, B365, Calendar Evenimente, Șapte Seri și Libertatea.

Add your comment

Cine ne iubește



Citește și

  • Solo show Francisc Chiuariu, la Galeria CREART

    Vineri, 15 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), are loc...

  • Târgul de Crăciun București 2024

      Capitala se pregătește de sărbătoare: Cel mai mare și mai spectaculos Târg de Crăciun din România  își deschide porțile...

  • Femei.Putere.România

      CREART@Art Safari CORNEL BRAD Femei.Putere.România Curatoare Carmen Casiuc 14 noiembrie – 15 decembrie   Expoziția „Femei. Putere. România” prezintă...

creart
Total time: 1732426113.5665 s