An de an, speranța renaște cu fiecare gând bun, iar bucuria își găsește locul în casele celor care așteaptă Crăciunul cu sufletul luminat de pace și iubire.
În folclorul românesc, cele mai frumoase datini și obiceiuri anunță cu bucurie Nașterea Domnului, prin cântece și dansuri populare, oferite gazdelor primitoare în apropierea Sfintei Sărbători.
Colindatul este unul dintre cele mai vechi obiceiuri românești, care aduce urări și note vesele prin intermediul cântecelor tradiționale, în săptămâna dinaintea Crăciunului. Colindătorii pornesc la drum pentru a anunța Sfânta Sărbătoare, iar în semn de mulțumire pentru veștile și cuvintele armonioase aduse în casele celor colindați, aceștia sunt întâmpinați în popasurile făcute cu dulciuri, fructe sau produse de sezon specific românești.
Ne dorim ca acest obicei să rămână viu și să lumineze în fiecare an sufletele celor care sărbătoresc Nașterea Domnului. De aceea, vă așteptăm miercuri, 21 decembrie, între orele 17:00 – 21:00, la sediul creart, din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, pentru a duce mai departe frumoasa tradiție a colindatului!
Așadar, am pregătit mere, portocale, nuci, turtă dulce și trei brăduți pe care îi vom împodobi alături de colindătorii veseli care ne vor trece pragul! Luminițele și accesoriile de iarnă nu vor lipsi, iar decorul de poveste va fi conturat de căsuțe cu bunătăți, printre care dulciuri, ceai, vin fiert și decorațiuni specifice Crăciunului.
Vă așteptăm alături de noi să ducem mai departe magia și povestea datinilor românești de Crăciun!
Parteneri media: Blitz, PR Wave, România Pozitivă, Gratuitor, Calendar Evenimente, IQool, Zile și Nopți, Best Event, Orașul Meu, Dor de Ducă, Art7, Bucharest City App