Acasă » Stiri » Târgul Bucureștilor în acest weekend!

Târgul Bucureștilor în acest weekend!

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, vă invită la Târgul Bucureștilor!

Evenimentul, aflat anul acesta la prima ediție, se va desfășura în Piața Constituției, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016, și își dorește să devină o tradiţie în Capitală, precum și o sărbătoare a recoltei, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor românești autentice, încurajând, totodată, turismul cultural în București.

Este  una dintre promisiunile pe care le-am făcut în campania electorală, aceea de a aduce mai aproape de bucureșteni produsele autohtone, naturale, în cadrul unei mari piețe agro-alimentare. Susținem astfel producătorii autohtoni, oferindu-le spațiul și condițiile necesare pentru vânzarea produselor lor. În același timp, dorim să reînviem o tradiție, aceea a marelui târg al Bucureștilor, care să fie în același timp și o sărbătoare pentru toți locuitorii Capitalei“, a declarat Primarul General, Gabriela Firea.

Agenda sărbătorii cuprinde un târg de meșteșugari, producători din toată țara, două zone dedicate gastronomiei autohtone și un bogat program artistic cu nume celebre ale folclorului românesc!

Târgul Bucureștilor va fi deschis vineri între orele 16:00 – 22:00, sâmbătă între orele 8:30 – 22:00 și duminică între orele 8:30 – 21:00. În cele trei zile de eveniment, vizitatorii vor putea alege din cele aproximativ 100 de standuri amplasate în Piața Constituției, încărcate cu produse și obiecte tradiţionale, printre care: ceramică, sculpturi în lemn și os, țesături, covoare, împletituri din fibre vegetale, articole din piele, instrumente muzicale, icoane, ii, costume, păpuși, măști, dar și preparate culinare diverse: miere, dulcețuri, siropuri, prăjituri de casă, cozonaci, turtă dulce, covrigei, brânzeturi, pâine de casă, plăcinte, scovergi, baclava, kurtos colacs sau fructe și legume de sezon.

Programul artistic se desfășoară vineri și sâmbătă între orele 17:00 – 22:00, iar duminică între orele 16:00 – 21:00. Bucureștenii sunt invitați să urmărească spectacole de muzică și dansuri autentice românești, specifice fiecărei zone a țării. Astfel, pe scena din Piața Constituției vor urca renumiți artiști români și ansambluri de muzică populară, care îmbracă portul național cu mândrie. Gelu Voicu, Nicoleta Voica, Matilda Pascal Cojocărița, Mioara Velicu, Margareta Clipa, Cornelia și Lupu Rednic, Nicolae și Tudor Furdui Iancu, Veta Biriș, Maria Ciobanu, Gheorghe Turda, Dinu Iancu Sălăjanu, Laura Lavric, Ștefania Rareș, Ansamblul folcloric „Timișul”, Ansamblul folcloric „Țara Vrancei”, Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” și Orchestra Națională „Valahia” condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă sunt doar câteva nume sonore care alcătuiesc programul artistic pe 30 septembrie, 1 și 2 octombrie.

Intrarea la toate activitățile din cadrul Târgului Bucureștilor este gratuită. 

Vă așteptăm în Piața Constituției, la marea sărbătoare a recoltei și a tradițiilor românești!

 

__

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București

Partener: Autoritatea Națională pentru Turism

Parteneri media: Antena 3, Radio ZU, Știri pe surse, Art7, Radio România București FM, Radio România Cultural, Zile și Nopți, România Pozitivă, Calendar Evenimente, Orașul Meu, Dor de Ducă, Blitz TV, Gratuitor, IQool, Prwave, Festivaluri Românești, Best-Event.

program-targul-bucurestilor-2016

afis-targul-bucurestilor-2016

Cine ne iubește



Citește și

  • Solo show Francisc Chiuariu, la Galeria CREART

    Vineri, 15 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), are loc...

  • Târgul de Crăciun București 2024

      Capitala se pregătește de sărbătoare: Cel mai mare și mai spectaculos Târg de Crăciun din România  își deschide porțile...

  • Femei.Putere.România

      CREART@Art Safari CORNEL BRAD Femei.Putere.România Curatoare Carmen Casiuc 14 noiembrie – 15 decembrie   Expoziția „Femei. Putere. România” prezintă...

creart
Total time: 1732269150.9288 s