Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție organizează în perioada 16-18 septembrie 2016, evenimentul „Povești de București”, în Parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle.
Timp de trei zile, intre orele 11:00 – 22:00, vom recrea atmosfera Bucureștiului de altădată, oferind publicului spectacole artistice, muzică de promenadă, parada costumelor de epocă, „Bătaia cu flori”, plimbări cu trăsuri, teatru pentru copii, produse hand-made, statui vivante, animatori, echilibristică pe monociclu. „Povești de București” este un eveniment care se înscrie în seria de manifestări organizate de Primăria Capitalei, de Zilele Bucureștiului, cu intrare liberă și se adresează tuturor categoriilor de vârstă prin activitățile culturale și recreative organizate.
Parada costumelor de epocă adună în fiecare an, între orele 11:00 – 20:00, sute de spectatori dornici să admire domni și domnițe în haine de sărbătoare, care vor defila elegant pe aleile parcului. De asemenea, cei prezenți vor asista între orele 11:00 – 22:00 la spectacole cu statui vivante, animatori și mimi, precum și la demonstrații de echilibristică pe monociclu.
„Bătaia cu flori” va aduce și anul acesta culoare și veselie pe aleile Parcului Herăstrău, duminică, 18 septembrie, între orele 17:30 – 18:00. „Bătaia cu flori de la șosea” datează din 1890 și se sărbătorea an de an, fiind un prilej de bucurie pentru bucureșteni.
Târgul Meșteșugarilor pune la dispoziția vizitatorilor o gamă diversificată de produse artizanale confecționate de meșteri populari și artiști plastici, iar Grădina Culinară îi așteaptă pe bucureșteni cu preparate din bucătăria tradițională românească, fiind un spațiu unde pot încerca rețete autohtone, dar și un mod alternativ de relaxare în aer liber, alături de familie și prieteni. Aceste zone sunt deschise publicului în intervalul orar 11:00-22:00 – vineri, 10:30 – 22:00 – sâmbătă și duminică.
Teatrul de animaţie Ţăndărică și Teatrul „Ion Creangă” au pregătit spectacole de teatru prin intermediul cărora cei mici vor fi purtați în lume magică a poveștilor, sâmbătă si duminică între orele 10:30 -11:00.
Programul artistic include folclor românesc, dar și spectacole ale minorităţilor şi comunităţilor naţionale. Pe scena din Parcul Herăstrău vor urca minoritățile slovacă, evreiască, croată, ucraineană, sârbă, maghiară, germană, rromă, turco-tătară, greacă, italiană, rușilor-lipoveni, comunitatea aromână, precum și Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ansamblul „Mureşul” din Târgu Mureş, Ansamblul „Cindrelul – Junii Sibiului” din Sibiu, Ansamblul „Timişul” din Timişoara. Din programul artistic nu lipsesc romanţele, muzica de promenadă, muzica de petrecere și melodiile celebre din Bucureștiul interbelic, interpretate de Ozana Barabancea Band, Silviu Biriș și București Band, Alesis, Maria Buză și Taraful “George Pătrașcu”, Marius Mihalache, Orchestra Naţională „Valahia” – dirijor Marius Zorilă, împreună cu Lavinia Goste, Ionuţ Ungureanu, Ovidiu Homorodean, Constantin Lătăreţu, Ştefania Rareş.
Program:
Vineri, 16 septembrie 2016
11:00 – 22:00 Târg de meşteşugari (zonă gastronomică, produse hand-made, statui vivante, animatori, mimi)
11:00 – 20:00 Parada costumelor de epocă
11:00 – 20:00 Plimbări cu trăsuri
Spectacole artistice
18:00-22:00 Program de folclor românesc, minorităţi şi comunităţi naţionale
18:00 – 18:20 – Bucharest Klezmer Band
18:22 – 18:42 – Minoritatea maghiară – Ansamblul. „Ordogborda” din Harghita
18:44 – 19:04 – Minoritatea rromă – Ansamblul „Doina Dobrogei” din Medgidia
19:06 – 19:26 – Minoritatea albaneză – Ansamblul „Serenada” din Bucureşti/Craiova
19:28 – 19:48 – Minoritatea ruşilor lipoveni – Ansamblul „Reabinuska” din Tulcea
19:50 – 20:10 – Minoritatea ucraineană – Ansamblul „Kazacioc” din Suceava
20:12 – 20:32 – Minoritatea greacă – Ansamblul „Ellas” din Bucureşti
20:34 – 20:54 – Comunitatea aromână – Ansamblul „Sarighiol de Deal” din Tulcea
20:56 – 21:26 – Ansamblul „Mureşul” din Târgu Mureş
21:30 – 22:00 –Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava
Sâmbătă, 17 septembrie 2016
10:30 – 22:00 Târg de meşteşugari (zonă gastronomică, produse hand-made, statui vivante, animatori, mimi)
11:00 – 20:00 Parada costumelor de epocă
11:00 – 20:00 Plimbări cu trăsuri
Spectacole artistice
10:30 – 11:30 – Teatru pentru copii: Teatrul de animaţie „Ţăndărică” – „Capra cu trei iezi”
Muzică de promenadă din Bucureştiul interbelic
11:45 – 12:10 – Orchestra de suflători „Olimpia”
16:50-20:10 Program de folclor românesc, minorităţi şi comunităţi naţionale, orchestre
16:50 – 17:20 – Soliștii și dansatorii Teatrului “Stela Popescu”
17:22 – 17:42 – Minoritatea slovacă „Datelinka” din Bihor
17:44 – 18:04 – Minoritatea germană „Korona” din Braşov
18:06– 18:26 – Minoritatea turco-tătară „Qarasu” din Medgidia
18:30 – 18:50 – Minoritatea italiană „Siamo di Nuovo Insieme” din Iaşi
19:00 – 19:30 – Ansamblul „Dor Transilvan” din Cluj
19:40 – 20:10 – Ansamblul „Ţara Vrancei” cu Maria Murgoci din Focşani
20:20 – 22:00 Program Bucureştiul interbelic
20:20 – 21:00 – Orchestra „Mundi Colour”, dirijor Daniel Jinga, invitati Ana Cebotari şi Daniel Lazăr
21:10 – 22:00 – Bucharest Ladies Orchestra, dirijor Ozana Barabancea
Duminică, 18 septembrie 2016
10:30 – 22:00 Târg de meşteşugari (zonă gastronomică, produse hand-made, statui vivante, animatori, mimi)
11:00 – 20:00 Parada costumelor de epocă
11:00 – 20:00 Plimbări cu trăsuri
17:30 – 18:00 „Bătaia cu flori” – este un obicei ce datează din anul 1890. Iniţial se serba în Duminica Floriilor, urmând ca în perioada interbelică să fie celebrat de 10 mai, ziua regalității. Cu această ocazie oamenii ieșeau în stradă, aruncând cu flori unii în alții. „Bătaia cu flori” aduce în fiecare an culoare și veselie, motiv pentru care invităm bucureștenii să menținem viu acest obicei frumos.
Spectacole artistice
10:30 – 11:30 – Teatru pentru copii: Teatrul „Ion Creangă” – „De-aş fi Scufiţa Roşie”
Muzică de promenadă din Bucureştiul interbelic
11:45 – 12:10 – Fanfara „Angely’s” din Bucureşti
17:00 – 22:00 Program Bucureştiul interbelic (romanţe, muzică de petrecere, melodii celebre din acea perioadă)
17:00 – 17:40 – Silviu Biriş şi Bucureşti Band, invitat special Diana Matei
17:50 – 18:30 – Alesis
18:35 – 19:15 – Maria Buză şi Taraful „George Pătraşcu”
19:25 – 20:10 – Marius Mihalache – Back to swing
20:20 – 22:00 – Orchestra Naţională „Valahia” , dirijor maestrul Marius Zorilă, cu Lavinia Goste, Ionuţ Ungureanu, Ovidiu Homorodean, Constantin Lătăreţu, Ştefania Rareş
Mai multe informații sunt disponibile pe:
https://www.facebook.com/creartpmb
https://www.facebook.com/PovestideBucuresticreart