Redman și Dilated Peoples, fenomenul reggae Patrice și street performerul internațional DUB FX se numără printre cei mai așteptați artiști care vor concerta anul acesta la Creative Fest, între 22 și 24 iulie, la Romexpo – intrarea A, accesul fiind liber pe tot parcusul celor trei zile de festival.
Creative Fest, eveniment organizat de creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, este cel mai important festival de artă și cultură urbană din Capitală, care promovează mediul artistic, prin oferirea unei platforme de exprimare vizibilă pentru toți tinerii din România.
Festivalul oferă publicului bucureștean și turiștilor trei zile de muzică, demonstrații de graffiti, space painting, 3D urban art, street dance, breakdance, demonstrații de extreme bike și multe alte activități.
Vineri, 22 iulie, în prima seară de festival, programul la scenă începe de la ora 17:00, la Creative Fest performând trupe îndrăgite ale underground-ului românesc, precum ȘUIE PAPARUDE, GOJIRA & PLANET H, ROBIN & THE BACKSTABBERS, OMUL CU ȘOBOLANI și COMA. Australianul DUB FX, renumitul artist de beatbox care promovează o combinație unică de voce, pedale de efecte şi live looping, revine în România, fiind prezent la Creative Fest pe 22 iulie, de la ora 21:45. Dub FX a devenit celebru în anul 2008, odată cu apariţia clipului melodiei „Love Someone”, filmat pe o stradă din Bristol.
Sâmbătă, 23 iulie, publicul va dansa de la ora 17:00 pe ritmuri de reggae, rap și hip-hop alături de BASSKA, TONY BABOON BAND, DJ K-LU & SAUCE, câțiva dintre artiștii români care vor întreține atmosfera. COELY, tânăra artistă belgiană de hip-hop/soul care a concertat în deschiderea unor artiști celebri, precum Snoop Dogg, Kendrick Lamar sau Nas și rapperul suedez PROMOE, cunoscut și ca membru al formației de hip-hop Looptroop Rockers vor completa line-up-ul celei de-a doua zile. Seara va culmina, începând cu ora 21:30, cu show-ul oferit de artistul și producătorul german PATRICE, care a devenit celebru în întreaga lume, odată cu lansarea hiturilor „Soulstorm” și „Up in my Room”.
Iubitorii de hip-hop vor avea duminică, 24 iulie, o zi plină, începând cu ora 17.00, în compania lui RAKU, ALAN & KEPA, PROFESSOR P & DJ AKILLES din Suedia și CTC. De asemenea, CULESE DIN CARTIER SHOWCASE va fi un medley de senzație cu membri din trupele ARGATU’, CRED CĂ SUNT EXTRATERESTRU, FRAȚII GRIME și FANTOME. Legendele americane de hip-hop DILATED PEOPLES și REDMAN vor susține, începând cu ora 20.30, cele mai așteptate concerte ale festivalului. Redman, rapper, actor, DJ și producător american, a devenit cunoscut în anii ’90 ca artist al casei de discuri Def Jam. Acesta a colaborat de-a lungul timpului cu Method Man și a fost membru al trupei Def Squad. Dilated Peoples s-au făcut remarcați în hip-hop-ul internațional prin hituri precum „This Way” (colaborare cu Kanye West și John Legend) și „Worst Comes To Worst”, dar și prin concertele susține în cadrul unor cluburi underground și festivaluri de renume.
O noutate a acestei ediții Creative Fest este concursul pregătit pe pagina de Facebook a festivalului pentru artiștii debutanți, care vor putea astfel să cânte pe aceeași scenă cu muzicienii lor preferați. Cei doi câștigători, selectați de Vlad Dobrescu și Hefe de la Coma, în urma jurizării melodiilor trimise pe adresa concurs@creativefest.ro, până la data de 10 iulie, vor fi anunțați pe pagina oficială de Facebook Creative Fest.
Mai multe informații despre programul și activitățile fetivalului se pot găsi pe pagina Facebook Creative Fest – https://goo.gl/95e9tY, pe pagina de Facebook creart – https://goo.gl/NOHUS6 și pe site-urile www.creativefest.ro și www.creart.ro.
Instagram: https://www.instagram.com/creativefestival/
__
Creative Fest este un eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție
Parteneri: Novotel, Desperados, Aqua Carpatica, Sloop, UBER, Rasta Monsta
Official Car: FIAT
Parteneri media: Digi FM, UTV, News.ro, Radio România București FM, Radio România Cultural, Blitz Tv, Ring, Iqool, Zile și Nopți, Urbology, Hiphoplive, Zeppelin, Soundzone, Phoenix Hip Hop, Dor de Ducă, Vinșieu, Calendar Evenimente, Gratuitor, Orașul Meu, Festivaluri Românești, PR Wave, România Pozitivă, Marpha Hip Hop, Reggaelize It, Mic Check