Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, va itinera expoziția de fotografie „Inspired by Bucharest” în perioada 10 – 20 martie 2016, la sediul Institutului Cultural Român din Lisabona, Portugalia. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 10 martie 2016.
Expozitia reunește lucrările celor mai buni 12 fotografi dintre cei care au participat la concursul organizat de B365.ro – „ Top 15 cele mai frumoase fotografii din Bucureşti”. Cele 55 de imagini poartă semnăturile fotografilor: Vlad Eftenie, Mihai Petre, Alex Mazilu, Aurel Vîrlan, Marius Iancu, Marius Georgescu, Dani Ioniță, Andrei Bîrsan, Alex Gâlmeanu, Mirela Momanu, Robert Trică şi Irina Groza.
Lucrările expoziției dezvăluie frumusețea în stare brută a unui oraș imprevizibil, colorat, dinamic, dar, în același timp, pictat cu nuanțe de gri, static, care poartă strălucirea vremurilor demult apuse. Un București al contrastelor, în care fiecare locuitor vibrează, simte și trăiește altfel, dar care constituie o permanentă sursă de inspirație, o limbă comună încă nevorbită.
Proiectul reprezintă o oportunitate de identificare, ca un promotor al activităților culturale, dar şi o ocazie pentru promovarea Bucureştiului şi a artiştilor contemporani, aceasta fiind itinerată în cadrul institutelor culturale române din străinătate. Expoziția „Inspired by Bucharest” a fost organizată pentru prima oară de creart și B365.ro în luna septembrie a anului 2013, la sediul creart din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, și itinerată apoi în Veneția și Viena.
Intrarea la expoziție este liberă, expoziția putând fi vizitată zilnic la sediul Institutului Cultural Român din Lisabona.