Acasă » Stiri » 30.000 de vizitatori la cea de-a treia ediție a Târgului Bucureștilor

30.000 de vizitatori la cea de-a treia ediție a Târgului Bucureștilor

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, a organizat Târgul Bucureștilor, în perioada 10 – 14 octombrie 2018, în Parcul Izvor, cea de-a treia ediție bucurându-se de un public de 30.000 de persoane.

Sărbătoarea recoltei, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor autentice românești a susținut și anul acesta producătorii autohtoni, oferindu-le spațiul și condițiile necesare pentru prezentarea recoltei anuale, dar și a obiectelor artizanale la care au lucrat în decursul anului 2018. Târgul a fost inaugurat pe 10 octombrie, dată care marchează, începând de anul trecut, Ziua națională a produselor agroalimentare românești.

Agenda sărbătorii de toamnă a cuprins în 2018 un târg și expoziții de meșteșuguri și produse tradiționale, unde au fost prezenți producători din toate zonele țării, o zonă gastronomică, dar și spectacole de muzică și dans din folclor.

Târg de meșteșuguri și produse tradiționale

La târgul care a fost deschis zilnic, între orele 10:00 – 21:00, vizitatorii au cumpărat de la cele 60 de căsuțe fructe și legume de sezon, produse românești și preparate culinare diverse: brânzeturi tradiționale, specialități tradiționale din carne, specialități din pește, pâine de casă, cozonaci, plăcinte, turtă dulce, kurtos colacs, miere, dulcețuri, zacuscă,  siropuri, must, palincă și vin, prăjituri de casă, produse naturiste, precum și diverse obiecte: ii și costume tradiționale românești, icoane, vase din sticlă, porțelan și ceramică, obiecte de uz casnic, sculpturi în lemn, țesături, decorațiuni din fier, decorațiuni din pănușă, împletituri din fibre vegetale, articole din piele și blană, accesorii cu motive tradiționale.

Zonă gastronomică

În zona gastronomică, publicul s-a delectat cu mâncare din bucătăria autohtonă: sarmale, pastramă, fasole cu ciolan, plăcinte, poale-n brâu, gogoși, porumb fiert, dar și cu multe alte delicii culinare, pregătite cu iscusință după rețete transmise din generație în generație.

Program artistic

Seară de seară, spectacolele de muzică și dans au venit în completarea sărbătorii recoltei din Parcul Izvor. Programul artistic al celei de-a treia ediții a reunit ansambluri folclorice, minorități (germană, maghiară, evreiască, romă, ucraineană, greacă), comunitatea aromână,  orchestre, artiști de muzică populară și muzică ușoară: Florentina şi Petre Giurgi, Florin Vasilică şi Grupul Teleormanul, Nicolae Voiculeţ, Silviu Biriş, Alesis, Irina Sârbu Band, Marius Mihalache & Band, Damian Drăghici & Friends, Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, cu Andreea Haisan, Ionela Toma, Alin Trocan, Ioan Ciobotaru, Nicuşor Iordan şi Anamaria Rosa Preda, Albert Urdărea, Ariana Ciorâcă, Daniel Ionete, Laura Lavric, Ionuţ Dolănescu, Nineta Popa, Lavinia Goste, Mariana Anghel, Constantin Măgureanu, Gheorghe Roşoga.

Intrarea la toate activitățile din cadrul Târgului Bucureștilor a fost gratuită.

__

Partener: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

 

Cine ne iubește



Citește și

creart
Total time: 1735235109.6867 s