Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Asociația pentru Cultură Urbană și Mediu (A.C.U.M) organizează, în perioada 21 iulie – 6 august 2014, în Parcul Cișmigiu, pe peluza din spatele restaurantului ,,Monte Carlo”, proiectul ,,Copacul cu cărți”.
Proiectul încurajează întoarcerea la lectura cărților tipărite, ca un ritual necesar individului prins în iureșul vieții de zi cu zi. „Copacul de cărți” este o invitație la redescoperirea lecturii și, în același timp, o zonă de relaxare și petrecere a timpului liber în mijlocul naturii, unde cititorii se pot bucura de lectura cărților preferate stând pe pufuri și șezlonguri. În centrul zonei de relaxare va fi amplasat un copac-butaforie care va avea rol de bibliotecă iar publicul va putea împrumuta o carte tipărită din copac, pe care o va putea citi în zona specială de lectură. Copacul va „găzdui” și audiobook-uri, care vor putea fi ascultate pe dispozitive furnizate la fața locului.
Un DJ va asigura ambianța sonoră pe toată perioada evenimentului, iar seara vor fi proiectate filme documentare. Pe parcursul proiectului vor fi organizate demonstrații de bartending, spectacole de pantomimă și mini-sesiuni de DJ-ing. Pentru că ziua bună se cunoaște de dimineață, matinalii vor fi așteptați de un instructor de fitness, care le va arăta mișcările potrivite pentru o stare de bine. Totodată, publicul prezent va putea lua lecții gratuite de yoga.
Deoarece evenimentul își propune să ofere o gamă vastă de activități atât publicului matur, cât și copiilor, aceștia din urmă se vor putea juca într-o zonă special amenajată pentru ei.
Programul zonei de lectură și relaxare este următorul:
• Luni – Vineri: 17.00 – 22.00
• Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 13.00, 17.00 – 22.00
Intrarea este liberă.